Elevi condamnați pentru bullying! Au legat un coleg de scaun și l-au machiat, în timpul unei pauze

Publicat: 20 09. 2022, 10:48
Foto: Pixabay.com (ilustrativ)

Doi foști elevi ai unui liceu din Huedin, județul Cluj, au dosar penal, după ce și-au umilit un coleg de școală, de față cu alți elevi. Incidentul a avut loc în urmă cu un an, când agresorii erau încă minori.

Judecătorul nu a ținut cont de acest aspect și i-a condamnat pe hărțuitori la asistare zilnică pe o durată de cinci luni, respectiv trei luni.

Judecătoria Huedin a condamnat doi tineri pentru privare de libertate, după ce aceștia și-au umilit un coleg de la școală. Incidentul a avut loc în pauza mare, la liceul tehnologic din Huedin.

Cei doi puști l-au legat cu sfoară pe un coleg din altă clasă de un scaun, după care l-au machiat, iar restul elevilor au început să râdă.

Cel agresat a strigat după ajutor, iar după câteva minute agresorii i-au dat drumul. Elevul a mers direct la directorul școlii, care a chemat imediat poliția.

Cazul a ajuns în fața instanței, agresorii s-au ales cu dosar penal și vor trebui să accepte verificarea zilnică a autorităților.

Agresiunile de tip bullying pot duce la consecințe grave pentru copii, avertizează psihologii, după ce numărul incidentelor a crescut considerabil în România, scrie europafm.ro.