Elevul de la țară cu 10 la BAC: Strângea „cureaua” ca să poată ajunge la școală

Publicat: 29 06. 2022, 12:28
Foto: Adevărul.ro / Arhiva personală Ionuț Mihai

Ionuț Mihai, absolvent al Liceului „Ioan Cotovu” din Hârșova, a demonstrat că se poate face performanță și la o școală obișnuită. Cei 5 km din satul său până la liceu îi făcea zilnic cu taxiul și strângea bani ca, alături de alți colegi, să poată achita cursa.

Ionuț Mihai s-a născut în localitatea Ciobanu din județul Constanța. După ce a absolvit școala gimnazială din satul său, și-a dorit să învețe la un liceu bun din Constanța, dar a hotărât să rămână în Hârșova, pentru a demonstra că și acolo se poate face performanță.

„Ar fi însemnat ca la Constanţa să plătesc chirie şi am decis că pot folosi banii în alt fel, pentru meditaţii la matematică, singura disciplină la care sunt probleme în liceul meu“, mărturiseşte absolventul eminent, care a luat doar note maxime la examenul de Bacalaureat. Cea mai mare mulţumire pentru efortul său au fost lacrimile de pe faţa mamei. Nici dacă a rămas aproape de casă nu a fost uşor. Zilnic, a făcut naveta cu taxiul din satul său la Hârşova. „Aceasta este soarta tuturor copiilor din Ciobanu care învaţă la oraş. În fiecare an suntem cam 30 de elevi şi ne cuplăm câte patru şi plătim taxiul. Există un microbuz, dar care pleacă la ora 9.00, ori programul nostru începe la ora 8.00“, spune Ionuţ.

Viața nu a fost ușoară. În fiecare zi a făcut naveta cu taxiul din satul său la Hârșova.

„Aceasta este soarta tuturor copiilor din Ciobanu care învaţă la oraş. În fiecare an suntem cam 30 de elevi şi ne cuplăm câte patru şi plătim taxiul. Există un microbuz, dar care pleacă la ora 9.00, ori programul nostru începe la ora 8.00“, spune Ionuţ.

„Să mergem mai mult pe pasiune”

A muncit pentru rezultatele sale. „Subiectele au fost prea uşoare. Mă aşteptam la nota 10. Am muncit pentru asta de-a lungul liceului şi nu a fost o surpriză. Singura variabilă era concentrarea: dacă pot sau să dau totul. La matematică am terminat totul în 40 de minute, dar la un moment dat mi s-a găurit foaia şi am stat să transcriu lucrarea“, mărturiseşte el. Nu excelează doar la materiile la care a dat examenul de Bacalaureat, respectiv Matematică, Biologie şi Limba şi Literatura Română, ci la toate celelalte, deşi consideră că programa şcolară este mult prea încărcată. „Ar trebui să ieşim din paradigma asta învechită cu multe materii, multe fără rost. Sunt de părere că în liceu ar trebui să mergem mai mult către pasiune şi nu către 17 materii“, consideră tânărul.

Olimpic la două materii

Ionuț este olimpic la Biologie și Limba și literatura română. Pasiunea sa pentru biologie a început în clasa a VII-a, dar rezultatele au venit în clasele a IX-a și a XII-a.

O altă mare pasiune de-a sa este literatura. În gimnaziu s-a calificat de două ori la Olimpiada națională de Limba și Literatura Română, fiind îndrumat de doi dascăli foarte buni.

Manea Elena-Ionelia, directoarea Liceului „Ioan Cotovu” din Hârșova, spune că Ionuț are calități native, deși provine dintr-o familie modestă de la țară.

Următorul vis al lui Ionuț

Din toamnă, elevul eminent din Constanța va urma cursurile Facultății de Medicină „Carol Davila” din Capitală, la care are loc asigurat, fiind olimpic la biologie.

Elevul de la țară care a luat Bacul cu 10 are un mesaj pentru tineri: „Să viseze. Dacă îți dorești lucruri mari, poate nu le vei obține, dar tot vei ajunge departe”, este deviza acestuia, potrivit adevărul.ro.