Emilia Șercan, despre teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă: „Dacă voia să soluționeze în mod real chestiunea plagiatului, premierul ar fi trebuit să sesizeze direct CNATDCU”

Publicat: 19 01. 2022, 20:50
Actualizat: 19 01. 2022, 20:56
Premierul României, Nicolae Ciucă / Sursa foto: Guvernul României

Jurnalista Emilia Șercan, care a verificat teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă și a descoperit în aceasta indicii de plagiat, susține, într-un text postat pe o rețea de socializare, că dacă își dorea să soluționeze în mod real chestiunea plagiatului, șeful executivului ar fi trebuit să sesizeze direct CNATDCU.

În textul său, jurnalista a criticat faptul că televiziunile din România nu au abordat subiectul plagiatului premierului Nicolae Ciucă

„Cum televiziunile de știri din România fie nu au abordat subiectul plagiatului premierului Nicolae Ciucă, fie au dat doar reacția acestuia la ceva ce nu au prezentat anterior ca s-a întâmplat, am decis să răspund la toate solicitările colegilor de breaslă care mi-au cerut interviuri sau declarații. Așa că abia acum ajung să zic și eu câteva lucruri despre reacția publică de ieri a premierului Ciucă”, a scris jurnalista.

Ciucă ar fi trebuit să să sesizeze direct CNATDCU

Emilia Șercan a subliniat că solicitarea analizării tezei pe care a trimis-o ieri la UNAP sună bine pentru publicul care nu știe prevederile legislației referitoare la doctorate.
„Solicitarea analizării tezei pe care a trimis-o ieri la UNAP sună bine pentru publicul care nu știe prevederile legislației referitoare la doctorate. Mai simplu spus, e praf în ochi. Comisia de etică a UNAP poate legal emite doar un punct de vedere, care are valoare juridică zero. Comisia de etică a UNAP nu poate lua decizia de menținere sau retragere a unui titlul de doctor”, a mai notat aceasta.
Potrivit Emiliei Șercan, singura instituție care emite verdicte de menținere sau de retragere a titlului de doctor este CNATDCU.
„Singura instituție care emite verdicte de menținere sau de retragere a titlului de doctor este CNATDCU, însă CNATDCU nu se poate autosesiza, trebuie sesizat. Dacă voia să soluționeze în mod real chestiunea plagiatului și nu doar să lase senzația că acționează corect, premierul Ciucă ar fi trebuit să sesizeze direct CNATDCU.

Ponta și Ciucă și-au apărat tezele cu aceleași argumente

Aceasta a discutat și argumentul folosit și de Victor Ponta, și de Nicolae Ciucă , acela că teza de doctorat a fost realizată „conform cerințelor legale existente la acea vreme, ea argumentând că legea prevede că „teza de doctorat trebuie să conțină elemente de originalitate specifice domeniului aborda.
„Un alt argument folosit și de Victor Ponta, și de Nicolae Ciucă e că teza de doctorat a fost realizată „conform cerințelor legale existente la acea vreme. Haide să vedem ce zicea legea în 2003. Potrivit art. 22 din Hotărârea de Guvern nr. 37/1999 privind organizarea și desfășurarea doctoratului, în vigoare în anul 2003, prevede că „teza de doctorat trebuie să conțină elemente de originalitate specifice domeniului abordat, precum și modalități de validare științifică a acestora. Condiția originalității era prevăzută și de art. 28, alin. (2), care spune că la susținerea publică a tezei „Dezbaterea se axează pe elementele de originalitate ale tezei de doctorat și pe recunoașterea valorică a rezultatelor obținute”, conchide Emilia Șercan.