Europa se teme că Donald Trump îl preferă pe Vladimir Putin în detrimentul lui Volodimir Zelenski

Publicat: 21 10. 2026, 13:05
Actualizat: 21 10. 2026, 13:06

Oficialii UE se tem că președintele american îl antipatizează prea mult pe liderul Ucrainei pentru a susține obținerea unei păci echitabile.

Printr-o remarcă făcută în această săptămână, Donald Trump a arătat clar că nu consideră războiul din Ucraina drept un conflict în care ambele părți poartă o parte din vină, notează Politico.

”Sincer, Rusia s-a comportat bine în privința Ucrainei. Nu a făcut prea multe”, a declarat președintele american.

Pentru locuitorii Kievului, care au îndurat săptămâni întregi de bombardamente tot mai intense, și pentru aliații Ucrainei din întreaga Europă, această declarație a confirmat impresia tot mai puternică potrivit căreia Statele Unite se poziționează de partea liderului rus Vladimir Putin în război.

”Negociatorii americani încearcă de aproape doi ani să împingă Ucraina spre capitulare”, a declarat marți Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, în fața Parlamentului European.

Motivul pentru care Ucraina nu a ”capitulat în condițiile impuse de Putin” până acum este sprijinul substanțial oferit de Europa, a adăugat aceasta. În încercarea de a găsi explicații pentru cea mai recentă schimbare de atitudine a lui Trump împotriva Ucrainei, unii oficiali și diplomați europeni consideră că preferințele personale ale președintelui american contează la fel de mult ca obiectivele politice ale țării sale.

”Pentru Trump, totul este o tranzacție de afaceri rațională”

”Cred că este o chestiune personală”, a declarat David Lidington, fost ministru britanic și în prezent cercetător asociat de prestigiu la Royal United Services Institute, unul dintre cele mai importante centre de analiză în domeniul securității din Londra.

”Trump este egocentric. Preferințele sale personale pentru dictatori și autocrați, dorința de a crea oportunități pentru companiile americane… toate acestea reprezintă componente foarte importante ale motivației sale.”

În discuțiile private, oficialii UE sunt de aceeași părere. ”Lui Trump nu-i place de [președintele ucrainean Volodimir] Zelenski. Pur și simplu nu-l place”, a declarat un oficial guvernamental care i-a urmărit îndeaproape pe ambii lideri.

”Acest lucru face mai dificilă obținerea sprijinului american pentru pace. Pentru Trump, totul este o tranzacție de afaceri rațională, până când nu mai este.”

Un diplomat dintr-o țară a UE, căruia i s-a acordat anonimatul, la fel ca altor surse din acest articol, pentru a putea discuta subiecte sensibile, a declarat că imprevizibilul Trump s-ar putea răzgândi din nou și ar putea reveni asupra recentelor măsuri împotriva Ucrainei.

Președintele american și-a schimbat poziția în numeroase privințe, ”cu o singură excepție”, a spus diplomatul. ”Pare să îi susțină pe ruși.”
”A criticat Ucraina, UE și NATO, dar aproape niciodată nu a spus ceva critic despre Putin. Este frapant. Trebuie să avem de-a face cu o administrație care pare să fie, înainte de toate, favorabilă Rusiei”, a afirmat diplomatul.