Cumnatul lui Tzancă Uraganu, MĂCELĂRIT pe modelul „Craiova”. Bătălia s-a produs chiar în fața unui hotel important din București

Publicat: 21 09. 2025, 07:00

Cumnatul lui Tzancă Uraganu a fost înjunghiat, în fața unui hotel din Sectorul 4, în timpul unei răfuieli asemănătoare celei care a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în apropierea Parcului Nicolae Romanescu din Craiova.

Violențele de la Craiova soldate cu un mort și mai mulți răniți grav nu au reprezentat singura reglare de conturi care a avut loc în ultima perioadă și care a pus față în față grupări criminale deosebit de periculoase din țară.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că un interlop periculos, originar din Ploiești, cunoscut  sub numele de Gărdiță, ar fi revenit de urgență în țară, din Irlanda, pentru a gestiona un conflict cu Octavian Stoica, zis Benone Al Capone, unul dintre liderii lumii interlope din Roșiorii de Vede.

Benone Al Capone vs. Gărdiță

Sursele citate au afirmat că cei doi ar fi ajuns să se urască în urma unor incidente între bandele românești care acționează pe teritoriul Irlandei. Ca urmare, după ce și-au jurat răzbunare, ar fi stabilit să se întâlnească la București, unde ar fi trebuit să discute pentru a vedea dacă pot ajunge la un consens.

Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în 18 august, dată la care Gărdiță se afla, alături de fratele lui, zis Prințu, în  apropierea hotelului RIN, situat în Sectorul 4. Sursele Gândul susțin că Benone Al Capone le-ar fi ordonat oamenilor săi să-l înjunghie pe Gărdiță, pentru a-i da o lecție pe care s-o țină minte pentru toată viața.

În acest sens, un grup care număra peste 20 de interlopi din Teleorman, înarmați cu săbii, cuțite și bâte i-ar fi atacat pe cei doi frați. Aceștia nu au reușit să-l agreseze pe Gărdiță, însă au apucat să-l taie pe fratele lui, care a fost internat de urgență.

Victima este cumnatul lui Tzancă Uraganu

Cei doi bărbați ar fi fost salvați de polițiștii Secției 26, care au intervenit în forță și au reușit să prindă, la fața locului 22 de persoane înarmate cu arme albe. Dintre acestea, șapte au fost reținute, iar alte 15 au fost amendate cu 3.000 de lei fiecare pentru tulburarea liniștii publice.

Surse din anchetă au dezvăluit, pentru Gândul, că bărbații atacați de oamenii lui Benone Al Capone sunt frații Lambadei, partenera de viață a interpretului de muzică lăutărească Andrei Velcu, alias Tzancă Uraganu.

AUTORUL RECOMANDĂ: