EXCLUSIV. Un angajat din stafful auxiliar al SAGA Festival, prins de autorități cu droguri asupra sa. 77 de dosare de trafic și deținere de substanțe interzise în două zile de festival

Publicat: 05 06. 2022, 21:22
Actualizat: 05 06. 2022, 21:31

Un angajat din stafful auxiliar al SAGA Festival, din zona restaurante, este cercetat penal după ce a fost prins de autorități cu o cantitate de droguri la el, potrivit surselor GÂNDUL. În cele două zile de concerte la Arena Națională, organele de ordine au deschis 77 de dosare de deținere și consum de substanțe ilicite. Noaptea trecută, doi tineri au murit după o supradoză, alți trei fiind intubați în stare gravă la spital în urma consumului de stupefiante.

Angajatul din stafful auxiliar al SAGA Festival avea asupra sa o cantitate mică de droguri, cel mai probabil pentru consumul propriu, însa și aceasta este infracțiune, au declarat sursele GÂNDUL.

Bilanțul problemelor cu drogurile a continuat să crească în cea de-a doua zi de SAGA Festival, unde au participat peste 30.000 de persoane. Potrivit surselor citate au fost deschise 77 de dosare penale care vizează consumul sau traficul de droguri, 39 de persoane au avut probleme medicale, 5 fiind transportate la spital în urma consumului de substanțe interzise. Două dintre acestea și-au pierdut viața.

În prima zi de festival, circa 35.000 de persoane au participat pe Arena Națională, potrivit unor estimări. Surse din poliție au declarat sâmbătă pentru GÂNDUL că mai multe persoane au intrat în stop cardio – respirator, fiind toate pozitive la testul anti-drog. Două dintre acestea și-au pierdut viața, potrivit surselor citate.

Drogurile au făcut două victime la SAGA Festival

Medicii au constatat sâmbătă noapte decesul unui al doilea tânăr dintre cei care au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon, în urma unei supradoze de droguri administrată la Festivalul SAGA, a au declarat pentru GÂNDUL surse medicale.

Este a doua victimă a drogurilor la Festivalul SAGA, după ce un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma consumului de stupefiante. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță.

Bogdan avea 25 de ani. A murit sub privirile prietenilor săi, în timpul festivalului SAGA. Venise din Chișinău pentru a-și vedea artiștii favoriți pe scena din București. Prietenii și apropiații susțin că i s-a pus ceva în pahar, potrivit observatornews.ro.

Potrivit surselor GÂNDUL, tânărul decedat avea la încheietura mâinii stângi mai multe urme de înțepătură, iar anchetatorii care au deschis dosar de moarte suspectă presupun că a murit în urma unei supradoze. Aceasta în condițiile în care pe corpul său nu s-au găsit urme de violență care să conducă la suspiciunea de omor.

Ceilalți trei tinericare care au fost transportați în stop cardio – respirator la spital au ieșit din starea critică, spun cadrele medicale. Medicii spun că acum starea lor este una bună, unul dintre pacienţi chiar a fost externat în cursul zilei de astăzi. Au avut mare noroc, spun specialiştii.

În noaptea de vineri spre sâmbătă a Festivalului SAGA, de la Arena Națională unde au loc concertele, au fost ridicate circa 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, mai spun sursele GÂNDUL.

Amfetaminele, metamfetaminele, cocaina, ele vor accelera ritmul cardiac, predispun la apariția tulburărilor de ritm, la unii pacienți pot să determine chiar infarct miocardic. Toate sistemele sunt date peste cap, inima bate cu mai mare viteză, sângele pulsează mai puternic… Un astfel de tânăr poate să danseze 4-5 ore fără întrerupere, nu are nevoie să se hidrateze, nu are nevoie să mănânce, are o stare de energie inepuizabilă, explică Radu Țincu, medic toxicolog pentru observatornews.ro.