Explozie la Uzina Mecanică Sadu. Un angajat a fost rănit în timpul lucrului

Publicat: 24 09. 2026, 14:44
Actualizat: 24 09. 2026, 14:44
Uzina mecanică Sadu. Foto: Actuaingorj.ro

Un accident de muncă s-a produs joi dimineață, în incinta Uzinei Mecanice Sadu din Bumbești-Jiu. Un salariat a fost rănit în urma unei explozii produse în zona pirotehnică a uzinei, unde sunt fabricați explozivi de inițiere.

Potrivit reprezentanților unității, incidentul a avut loc în jurul orei 8:30, în timpul activității desfășurate în atelierul pirotehnic. Angajatul în vârstă de 54 de ani ocupă funcția de reglor și are o vechime de 21 de ani la locul de muncă, notează Actualingorj.

 Loading ...

Arsuri de gradul I pentru angajatul rănit

Acesta lucra la fabricarea explozivilor de inițiere în momentul în care un furtun montat pentru golirea unui vas de precipitare a explodat.

„Un salariat care lucrează în zona Pirotehnică, la fabricarea explozivilor de inițiere, a fost rănit azi în incinta atelierului respectiv din cadrul UM SADU, în timpul lucrului. Salariatul fabrica explozivi de inițiere, în momentul în care un furtun montat în vederea golirii vasului de precipitare a explodat, rănindu-l. Practic, angajatul are arsuri de gradul I, leziuni post explozie cu schije membre inferioare și superioare, torace abdominale și la față (în această zonă, superficiale).

Uzina mecanică Sadu. Foto: Actuaingorj.ro

Suflu puternic al exploziei

Mai are o fractură la piciorul drept. A fost transportat la SJU Târgu Jiu. Incidentul a avut loc la ora 8.30, a fost raportat la ITM Gorj, iar inspectorii de muncă sunt așteptați să se deplaseze la locul accidentului de muncă. (…) Zona în care a avut loc deflagrația este una periculoasă. Suflul exploziei a provocat spargerea unui geam. În atelier mai erau și alți salariați dar, din fericire este înregistrată doar o victimă”, a declarat Ramona Borcan, purtător de cuvânt al Uzinei Mecanice Sadu.

Bărbatul a suferit arsuri de gradul I, leziuni provocate de schije la nivelul membrelor, toracelui, abdomenului și feței, dar și o fractură la piciorul drept. A fost preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru îngrijiri medicale.

Al doilea accident din ultimul an

În egală măsură, suflul exploziei a provocat spargerea unui geam al atelierului. În momentul producerii incidentului, în perimetru se aflau și alți angajați, însă, spun reprezentanții uzinei, nu au mai fost înregistrate alte victime.

Accidentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, iar inspectorii de muncă urmează să se deplaseze la fața locului pentru verificări și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

De reținut că un accident de muncă soldat cu rănirea altui salariat s-a produs în aceeași zonă acum aproximativ un an, însă leziunile suferite au fost superficiale.