EXPLOZIE urmată de incendiu, la un bloc din Balș. Două victime, cu arsuri, ar putea fi transferate în străinătate / Reacția Distrigaz Sud

Publicat: 13 11. 2025, 11:20
Actualizat: 13 11. 2025, 13:17

O explozie urmată de incendiu s-a produs, joi dimineață, într-un bloc din orașul Balș, în județul Olt. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului a ajuns și o autospecială CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear).

UPDATE 2 – Victimele exploziei dintr-un bloc din Balș ar putea fi transferate la spitale din străinătate

Persoanele cu arsuri, un bărbat, în vârstă de 69 de ani și o femeie, în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la UPU Slatina, conștiente, potrivit ISU Olt.

Bărbatul prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și arsuri la membrele superioare și zona abdominală. Femeia prezenta arsuri la membrele superioare și abdomen.

Victimele ar putea fi transferate la spitale din străinătate, dacă suprafața arsurilor se dovedește extinsă, anunță Ministerul Sănătății.

Medicii vor stabili suprafața arsurilor, iar în cazul în care acestea acoperă zone extinse, se va lua în considerare transferul pacienților către spitale specializate din străinătate.

Alte trei persoane fără arsuri au fost transportate la spital pentru evaluări, iar o persoană a suferit un atac de panică. În total, trei persoane cu atac de panică continuă să fie monitorizate medical.

Peste 30 de locatari au fost evacuați sau s-au autoevacuat din blocul afectat.

Explozia a fost urmată de incendiu

Autoritățile au confirmat că Planul Roșu de intervenție, activat inițial pentru gestionarea situației, a fost dezactivat după stingerea incendiului.

UPDATE – Precizările Distrigaz Sud, despre acest caz

Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la explozia ce a avut loc la blocul G5, scara 3, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 211, din localitatea Balș, județul Olt:

„În urma unei explozii cauzată de o butelie cu GPL, existentă într-un apartament din imobilul mai sus menționat, locuința nefiind racordată la rețeaua de gaze naturale, s-a produs un incendiu care a afectat o serie de garsoniere din acest bloc. Imediat, echipele Distrigaz Sud Rețele s-au deplasat la fața locului unde, pentru asigurarea condițiilor de securitate, au întrerupt alimentarea cu gaze naturale a imobilului afectat astăzi, 13 noiembrie 2025, începând cu ora 09:20.

Ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectați 49 de clienți casnici alimentați prin intermediul instalației comune de utilizare, ce deservește scările 2 și 3, din blocul G5, amplasat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 211, din localitatea Balș, județul Olt.

Mai multe apartamente au fost distruse

În urma controlului efectuat de către Distrigaz Sud Rețele, nu au fost depistate scurgeri de gaze în zona rețelei de distribuție a gazelor naturale, în zona adiacentă imobilului și nici infiltrații în subsolul acestuia.

Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a eventualelor defecțiuni ce au afectat instalația de utilizare. Potrivit legislației în vigoare1, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.

Conform reglementărilor elaborate și aprobate de A.N.R.E., pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

  • contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației de utilizare;
  • transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”.

Știrea inițială:

Explozia a avut loc într-o garsonieră situată la etajul trei, iar două persoane au suferit arsuri,.

„Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuințe, la o garsonieră situată la etajul trei, în orașul Balș.Până în acest moment au fost identificate două victime, cu arsuri și o persoană cu atac de panică. Se acționează pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea locatarilor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.

 

La nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție, fiind mobilizate șase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) și un post medical avansat pentru intervenții în situații de urgență.