Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, îl acuză pe actualul, Radu Miruţă, că depăşeşte orice limită

Publicat: 06 04. 2026, 10:43

Fostul ministru social-democrat al Apărării, Mihai Fifor, scrie luni despre faptul că „USR este un izvor inepuizabil de nenorociri morale”. Principiul acestora de funcţionare pare să fie „bătrâneasca zicală «hoțul strigă hoții!»”

Fifor dă şi exemple care să-i susţină afirmaţiile.

„Dominic Fritz – incompatibil. Ionuț Moșteanu – prins cu minciuna. Clotilde Armand – incompatibilitate pentru că și-a acordat bani din proiecte europene gestionate de instituția pe care o conduce, situație confirmată și apoi contestată public cu o aroganță greu de explicat. Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă – anchete penale și decizii cu prejudicii uriașe, pentru care România este astăzi obligată să plătească peste 700 de milioane de euro. Și acum, cazul care depășește orice limită: Radu Miruță”, mai scrie Fifor.

Problema lui Miruţă, în viziunea lui Fifor, pleacă de la „declarații false, incompatibilitate, venituri care nu apar unde ar trebui să apară și, poate cel mai grav, consecințe directe într-un dosar penal sensibil”

„Există documente, există traseu procedural, există onorariu încasat. Și există o declarație publică repetată – «nu am făcut expertize, nu am încasat bani» – care se dovedește falsă.

Aici nu mai e loc de nuanțe. Aici vorbim despre minciună în formă continuată. Cu aroganța specifică USR”.

Fifor consideră că ministrul Miruţă are o obligaţie morală din a respecta regulile

„Aici nu mai este doar o problemă de imagine. Este o problemă de securitate instituțională. Și, inevitabil, apare întrebarea: dacă aceste lucruri sunt reale – și documentele indică asta – cât timp mai poate rămâne în funcție?

Pentru că într-un stat serios, astfel de situații nu se gestionează cu explicații. Se gestionează cu demisii sau demiteri.”

Iar toate acestea sunt consecinţa politicilor promovate de USR care „a construit ani de zile un discurs despre moralitate, despre «oameni noi», despre standarde mai înalte”.

„Realitatea de astăzi arată însă altceva: practici pe care le condamnau cu vehemență se dovedesc de fapt a fi regula după care se construiesc vârfurile partidului lor.

Diferența? Ipocrizia.

Și, în cazul lui Miruță, această ipocrizie nu mai este doar ridicolă. Este profund periculoasă.

Întrebarea e: USR-iștilor… mai aveți? Sau acesta este, în realitate, standardul vostru moral și etic pentru conducerea României?”. 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Mihai Fifor, fostul ministru al Apărării, după declarațiile lui Trump privind NATO: ”Nu ar fi un câștig clar pentru Washington. Dimpotrivă”

PSD îl acuză pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune tehnică: „Bolojan a băgat România în gard”