Fostul șef de la Pașapoarte Satu Mare și un afacerist local, prinși în timp ce vânau fără autorizație pe fondul de vânătoare Crucișor

Publicat: 04 09. 2021, 15:48
Actualizat: 04 09. 2021, 15:54
Partidă de vânătoare fără autorizație | Sursa foto - Antena 3

Miezul nopții pe fondul de vânătoare Crucișor, iar polițiștii au avut surpriza să descopere, într-un foișor amenajat într-un copac, două persoane care organizaseră o partidă nocturnă de vânătoare.

Până aici, nimic spectaculos, numai că – după identificarea celor doi bărbați – polițiștii s-au aflat față în față chiar cu fostul șef de la Pașapoarte Satu Mare, colonelul în rezervă Voicu Marcel Giurgiu, dar și cu un patron din localitatea Botiz, Simon Liviu Doru, informează Antena 3.

Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, iar cei doi au fost coborâți dintr-un foișor camuflat, amenajat într-un copac. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că fostul șef de la Pașapoarte și omul de afaceri vânau pe fondul de vânătoare Crucișor fără a avea autorizație.

Acțiune pentru prinderea braconierilor

Reprezentanţii fondului de vânătoare Crucişor, în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au desfăşurat – în noaptea de joi spre vineri – o amplă acţiune care a avut ca scop pentru prinderea celor care se îndeletnicesc cu braconajul.

Din cauză că nu dețineau autorizaţie, dar şi pentru că vânau cu echipament interzis la vânătoare, Voicu Marcel Giurgiu și Simon Liviu Doru au fost duşi la audieri. Ulterior, pe numele lor a fost deschis un dosar penal.

Potrivit presasm.ro, Voicu Marcel Giurgiu a fost eliberat din funcția șef al biroului de evidență informatizată a persoanei cu mai mulți ani în urmă, fiind acuzat că a aprobat eliberarea de pașapoarte în regim de urgență, prin încălcarea normelor metodologice.