Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, soţia şi fiica lui, de doar 13 ani, găsiţi morţi la Moscova. Primele date din anchetă

Publicat: 19 04. 2022, 09:32
Actualizat: 19 04. 2022, 09:36
Sursa foto: coditidianul.md

O dublă crimă, urmată de o sinucidere, a avut loc la Moscova. Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, şi-a împuşcat soţia şi fiica înainte de a se sinucide.

Cadavrele au fost găsite de o rudă a victimelor, care nu a reuşit să ia legătura cu acestea prin telefon. Femeia era îngrijorată şi a decis să îşi viziteze rudele. Ea a găsit cadavrele fostului vicepreşedinte al Gazprombank şi ale soţiei sale, Elena, într-o singură cameră. Cadavrul fiicei lor de 13 ani, Maria, a fost găsit într-o altă cameră, scrie Mediafax.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că a fost vorba de o crimă şi o sinucidere, deoarece Vladislav Avaev, capul familiei decedate, avea o armă în mână. Motivele incidentului sunt încă neclare.

Departamentul principal de investigaţii al Comitetului de Investigaţii al Rusiei pentru oraşul Moscova a confirmat informaţiile despre moartea bancherului şi a familiei sale.

Ulterior, s-a raportat că Vladislav Avaev se afla într-o dispută juridică cu soţia sa pentru dreptul de a-şi creşte singur fiica Maria. El a pierdut un proces, în timp ce soţia sa l-a retras pe celălalt.

Soţia lui Avaev a intentat un proces la tribunalul Nikulinsky în luna octombrie a anului trecut. Femeia nu depusese oficial o cerere de divorţ. În decembrie, soţia lui Avaev a retras procesul.

Gazprombank este una dintre marile băncile ruse care nu au fost excluse din sistemul SWIFT odată cu impunerea sancțiunilor Vestului.

Citește și: