Suferința teribilă prin care a trecut Nea Mărin. A avut un fiu care a murit

Publicat: 02 12. 2025, 13:30

Coregraful de dansuri populare Nea Mărin, pe numele său întreg Marin Barbu, a trecut printr-o mare suferință. A avut un fiu care a murit la scurt timp după naștere.

Nea Mărin este cunoscut publcului larg drept coregraf de dansuri populare, dar și ca prezentator al seriei de emisiuni ”Poftiți pe la noi”, de la Antena 1. Acesta are o relație extrem de apropiată cu Liviu Vârciu, alături de care apare în emisiunea respectivă.

În plan personal, Nea Mărin are o relație de peste 40 de ani cu Mioara, cea care îi este parteneră de viață și împreună cu care are două fete, Dana și Larisa.  Însă, Nea Mărin a mai avut un copil – un băiat care a murit la scurt timp după naștere.

Suferința teribilă prin care a trecut Nea Mărin. ”Împreună cu Mioara mea am depășit acest moment”

Nea Mărin a explicat, pentru revista Viva, cum a trecut peste dispariția fiului său.

”Nu am trecut ușor, dar împreună cu Mioara mea am depășit acest moment, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu venirea Larisei, care a alinat mult din acea rană”, a spus acesta.

Nea Mărin a vorbit și despre cele două fete ale sale, de care este foarte mândru:

”Așa este, în cazul Larisei, așchia a sărit foarte aproape de trunchi! Nu e ușor să lucrăm împreună, dar este extraordinar de productiv, de înălțător pot spune. Sunt foarte mândru de întregul ei palmares, de felul în care a ridicat și conduce această școală, pentru că nu e deloc simplu, mai ales că este prima școală de dans popular din România. Sunt foarte mândru de modul în care s-a conectat și a legat prietenii cu sute de oameni, de faptul că împreună cu ceilalți profesori din școală a creat o rețea de socializare vie, în aceste vremuri în care mai totul se petrece în mediul online.

Dana este partea serioasă și foarte conștiincioasă a familiei. Ea lucrează în domeniul bancar de zeci de ani și are o funcție de conducere care de cele mai multe ori o consumă, dar când finalizează un proiect și ne povestește, i se luminează chipul. (…) Cât au fost mici, dar și în perioada adolescentină, am căutat să le ținem cât mai bine limitele și să le învățăm că toate se fac cu reguli și responsabilitate. Da, am fost restrictiv, dar am și încercat să le satisfac cât mai multe dorințe”.