Prima pagină » Diverse » Showbiz » FOTO / Nea Mărin spune tot despre soția sa. ”Mioara mea a fost PRIMA mea dragoste”

FOTO / Nea Mărin spune tot despre soția sa. ”Mioara mea a fost PRIMA mea dragoste”

Nea Mărin spune tot despre soția sa

Binecunoscutul coregraf de dansuri populare Nea Mărin, pe numele său întreg Marin Barbu, a făcut declarații despre partenera sa de viață, Mioara.

Nea Mărin este cunoscut publcului larg drept coregraf de dansuri populare, dar și ca prezentator al seriei de emisiuni ”Poftiți pe la noi”, de la Antena 1. Acesta are o relație extrem de apropiată cu Liviu Vârciu, alături de care apare în emisiunea respectivă.

În plan personal, Nea Mărin are o relație de peste 40 de ani cu Mioara, cea care îi este parteneră de viață și împreună cu care are două fete, Dana și Larisa.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Nea Mărin a făcut declarații despre cea care îi este parteneră de viață de foarte mulți ani.

Nea Mărin spune tot despre soția sa. ”Primul pas l-am făcut eu”

”Mioara mea a fost prima mea dragoste! Primul pas l-am făcut eu, pentru că un prieten tot îmi spunea că își dorește să o cucerească, atunci i-am declarat clar și răspicat sentimentele mele”, a mărturisit Nea Mărin.

”Nunta am făcut-o pe data de 7 septembrie 1980. Tot ce s-a întâmplat a fost de neuitat, am avut alături întreaga familie, nuntă de trei zile, prieteni veniţi de la București cu autocarele, foarte mulţi dansatori, o adevărată nuntă românească”, a mai povestit acesta.

”Cel mai recunoscător îi sunt pentru educaţia și emoţia pe care a pus-o în fetele noastre, în nepoţii noștri”, a încheiat Nea Mărin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări