Fulgy, fiul Clejanilor, s-a baricadat în apartament și a amenințat că aruncă în aer tot blocul. Negociatorii, chemați la fața locului

Publicat: 07 04. 2026, 10:25
Actualizat: 07 04. 2026, 12:46

Un nou incident îl are în prim-plan pe Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani. De data aceasta, băiatul renumiților lăutari s-a baricadat în apartamentul în care locuiește și a amenințat că aruncă imobilul în aer.

Totul s-a petrecut luni seară, în timpul unei transmisiuni live pe o rețea de socializare.

Fulgy în mașina poliției | Arhivă

Negociatorii, trimiși să-l potolească pe Fulgy

Potrivit autorităților, un bărbat a provocat un scandal uriaș într-o locuință din București. El a amenințat că își face rău și s-a baricadat în casă. La fața locului au fost trimiși negociatorii. Ca măsură preventivă, reprezentanții companiei de gaze au sistat furnizarea în clădire.

Incidentul a avut loc luni seară, când Poliția Capitalei a anunțat că, în jurul orelor 23:00, „polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, un bărbat amenință că își va face rău, punând totodată în pericol și alte persoane”.

Cel în cauză a fost identificat ca fiind Fulgy, fiul cunoscuților Clejani, lăutarii Viorica și Ioniță.

La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au constatat că bărbatul s-a baricadat în locuință. Bărbatul era agitat și a refuzat orice formă de cooperare. De asemenea, la fața locului a venit un echipaj din cadrul companiei de distribuție a gazelor, care a sistat alimentarea în vederea prevenirii oricărui pericol.

Cum s-a sfârșit totul

Negociatorii au fost trimiși și ei în misiune. Până la urmă, bărbatul a fost imobilizat.

Fulgy în mașina Poliției | Arhivă

„A fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul său, însă, având în vedere riscul, în momentul oportun, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pătruns în locuință, acționând rapid și profesionist. Persoana a fost depistată în dormitor, în afara oricărui pericol și fără a prezenta urme de violență.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale specializate, fiind transportat și internat într-o unitate medicală de profil, unde se află în afara oricărui pericol”, au mai transmis polițiștii.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

UPDATE. Procurorii spun că Fulgy este, încă, pericol public și cer prelungirea arestului la domiciliu. Instanța îl lasă, însă, în libertate

EXCLUSIV | Fiica lui Dan Bursuc a povestit la DIICOT coșmarul pe care l-a trăit în sclavia unui interlop periculos. Victima era bătută și șantajată