Gabriela Firea și România care se scufundă: ”Are puntea ruptă, e pe jumătate în apă, dar guvernul cântă”

Publicat: 11 06. 2021, 13:24
Actualizat: 11 06. 2021, 13:25
Gabriela Firea compară România cu ”Titanicul” | Foto - Gabriela Firea Facebook

Senatorul PSD Gabriela Firea compară România cu ”Titanicul” și avertizează că țara se scufundă în timp ce guvernul condus de Florin Cîțu nu face altceva decât să cânte. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost retrimis ”rușinos” în țară de Bruxelles, pentru a patra oară, precizează Firea.

Gabriela Firea îl contrazice pe premierul Cîțu – acesta transmițând că ”economia duduie” – și scrie în mediul online că românii se uită în buzunarele goale, în timp ce ”Guvernul meu”, cu referire la sintagma utilizată de președintele Klaus Iohannis, ”cântă frenetic”, exact ca în celebrul film.

”Planul României pentru obținerea banilor europeni a fost retrimis rușinos în țară de Bruxelles, cu observații concrete și esențiale. A patra oară. Căci nu la literatură se așteptau oficialii europeni, ci la un document clar și explicit. Pe puntea corabiei România cântă frenetic agonizant orchestra “ Guvernului meu” coaliția de dreapta PNL USR PLUS UDMR. Exact ca in celebra scenă hollywoodiană din “ Titanic”, România se scufundă, lovită din toate părțile de valuri enorme.

Are puntea ruptă, e pe jumătate în apă, dar guvernul cântă. După un an și ceva de pandemie și guvernare de dreapta economia se duce în cap. Guvernul cântă, premierul Cîțu ne spune că economia duduie. Oamenii se uită în buzunare. Guvernul cântă și mai tare”, constată Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.

Gabriela Firea: ”Nu le pasă de oameni! Nu le pasă de România”

Potrivit Gabrielei Firea, România are, în momentul de față, un guvern care dă dovadă de ”aroganță” și ”incompetență”, un guvern care refuză dialogul cu sindicatele și partidele, iar eșecul PNRR este o dură realitate.

”Acum, Bruxelles-ul ne arată cu degetul unde a ajuns România din cauza aroganței și incompetenței guvernului de dreapta, care a insistat să-și demonstreze competența.

A refuzat să discute cu toate sindicatele și partidele, pentru a trimite un PNRR cât mai performant, și nu a vrut nici măcar să ni-l arate în ceasul al 12 lea, la momentul așa zisei dezbateri din Parlament. Și acum, a patra oarĂ, șocant, cu toate dovezile în față, “ Guvernul meu” cântă fericit pe puntea corabiei. Premierul Cîțu ne spune că totul este un fake news, că PNRR nu a fost respins de Comisia Europeană, nu a fost retrimis, punctează Gabriela Firea în mediul online.

Ce sunt acele întrebări și observații dure și explicite privind finanțarea ale Comisiei atunci? Nimic! Sau, doar, ce este evident! Că NU LE PASĂ DE OAMENI!! NU LE PASĂ DE ROMÂNIA! Ce-ar mai fi de zis?

Gabriela Firea