Gigi Becali e bun creştin şi peste hotare. A cheltuit miloane bune ca să ridice mănăstiri în Africa şi a fost recompensat cu două mesaje de mulţumire
Gigi Becali donează bani nu doar pentru bisericile din România sau Grecia, ci chiar pentru unele mănăstiri din Rwanda, Uganda şi Burundi. Finanţatorul Stelei a finalizat recent un nou lăcaş de cult în Africa, motiv pentru care a primit mulţumiri chiar de la Înaltpreasfinţitul Mitropolit Inochentie de Sousa.
Becali a decis să sprijine mai multe comunităţi din Africa, cu bani, pentru că doreau să promoveze religia creştină pe continentul lor.
„Îl slăvesc pe Dumnezeu prin rugăciunile multor oameni din întreaga lume, mai ales din România, unde oamenii m-au ajutat în diferite feluri. Sunt foarte recunoscător pentru frații și surorile noastre din România care au fost alături de noi în misiunea noastră.
Mai presus de toate, marelui nostru binefăcător, prietenul nostru care ne-a ajutat să terminăm biserica Sfântu Petru și Pavel din Rwanda, domnul George Becali. Sunt foarte recunoscător poporului român pentru că și-a păstrat credința curată. Dumnezeu să-l binecuvânteze!”, i-a transmis Mitropolitul de Rwanda și Burundi, potrivit Fanatik, lui Gigi Becali.
Tot mulţumiri a primit şi din Uganda, însă, de data aceasta, i-au fost transmise de la maica Rasofora Parascheva, de la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Kiyindi.
Lăcaşul de cult şi o clădire de birouri cu două etaje au fost ridicate cu banii latifundiarului din Pipera, pentru care i s-a transmis un alt mesaj de mulţumire.
„Domnul Gigi Becali este unul din marii noștri binefăcători. Când am început viața monahală, când eram foarte tânără, le admiram pe maici. Am crescut în tinda bisericii. Preoții au fost cei care m-au crescut. Am întâlnit multe lucruri aici pe care le-am admirat. Îmi ziceam că poate, în viitor, voi intra și eu în viața monahală. Am ajuns aici în 2017. Acum facem lucruri uimitoare. Duhul nostru este într-un singur loc. Sunt 12 maici. (n.r. aveți maici românce aici?) Nu. Suntem doar maici de culoare”, transmite maica Rasofora Parascheva, prin intermdiul canalului de Youtube cu numele Hristos în Africa, în primăvara lui 2025, scriu cei de la prosport.ro.
RECOMANDAREA AUTORULUI: