Harta salariilor din România: județul în care se înregistrează cel mai mare salariu mediu net
Harta salariilor din România – clasamentul județelor în care se înregistrează cel mai mare salariu mediu net. Iată care sunt zonele din țară unde se încasează cele mai mici salarii. Potrivit datelor INS, veniturile din România au continuat să înregistreze o creștere, în 2024 dar ritmul a fost mult mai lent, spre deosebire de anii anteriori.
Anul trecut a fost înregistrată o creștere a salariilor, însă ritmul a fost mai lent, spre deosebire de anii anteriori. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), salariul mediu net a ajuns la 5.645 de lei, pe lună, la nivelul întregii țări. În acest sens, a fost înregistrată o creștere de circa 11,1% pe an.
Harta salariilor din România: Capitala, pe primul loc! Luând în considerare clasamentul veniturilor, municipiul București ocupă un loc fruntaș. Salariul mediu net a ajuns la 7.307 lei pe lună. Față de anul 2024, a fost înregistrată o creștere cu 9,7%.
Harta salariilor din România: unde se înregistrează cel mai mare salariu mediu net
Iată cum arată acest clasament în funcție de salariul mediu net:
- Municipiul București: salariu mediu net de 7.307 lei pe lună;
- Județul Cluj: județ situat pe locul 2 în acest clasament, cu un salariu mediu net de 6.607 lei;
- Județul Timiș: județ situat pe locul 3 în clasament, având un salariu mediu net de 6.087 de lei.
În județele Ialomița, Călărași și Neamț a fost înregistrată și o creștere a salariilor de până la 23,7%.
- Județul Ialomița: salariul mediu net a ajuns la valoarea de 4.872 de lei;
- Județul Călărași: salariul mediu net a ajuns la valoarea de 4.723 de lei;
- Județul Neamț: salariul mediu net a ajuns la valoarea de 4.658 de lei.
Unde se înregistrează cele mai mici salarii medii nete
Creșteri ale salariilor medii nete s-au înregistrat și în cazul județelor Brașov, Bacău și Argeș. De exemplu, în aceste județe s-a înregistrat o creștere salarială de până la 17,8%. Există și un județ în care salariul mediu net a înregistrat o scădere de 3,5%. Pentru județul Gorj, datele indică faptul că salariul mediu net a ajuns la 4.864 de lei, arată Ziare.com.
Cele mai mici salarii medii nete se regăsesc în următoarele județe:
- Județul Vâlcea: 4.194 de lei;
- Județul Vrancea: 4.171 de lei;
- Județul Hundoara: 4.108 lei;
- Județul Harghita: 4.102 lei;
- Județul Teleorman: 3.989 de lei.
Citește și:
Salariile de la companiile și agențiile de stat, stabilite în funcție de indicatori de performanță
Sursă foto: Shutterstock