Ilan Laufer, amendat după accidentul de marți din Capitală. Ce sumă trebuie să achite fostul ministru
Ilan Laufer a primit o amendă în valoare de 2.430 de lei în urma accidentului în care a fost implicat marți dimineața, în Capitală. Fostul ministru se deplasa pe trotinetă alături de cei doi copii ai săi, în vârstă de 5 ani, în momentul în care a fost izbit de o mașină. Laufer ar fi încălcat trei reguli de circulație, acesta fiind și motivul pentru care a fost amendat, relatează Știripesurse.ro.
Ilan Laufer a fost amendat după accidentul de marți dimineața
Fostul ministru își ducea copiii la grădiniță, pe trotinetă, în momentul în care a fost izbit de o mașină. În urma impactului, așa cum a dezvăluit în exclusivitate pentru Gândul, fostul ministru a fost ușor lovit la cap, iar minorii nu au avut leziuni. În urma incidentului, fostul ministru a fost amendat cu 2.430 de lei pentru următoarele reguli de circulație încălcate:
-a condus o trotinetă electrică pe trotuarul adiacent străzii Mircea Vulcănescu;
-a transportat doi minori pe același mijloc de deplasare;
-la momentul ajungerii la trecerea pentru pietoni, s-a angajat în traversarea acesteia fără a coborî de pe trotinetă, intrând în coliziune cu un autovehicul.
Laufer: ”Mi-a spart capul”
Ilan Laufer a oferit, în exclusivitate pentru Gândul, detalii cu privire la accidentul în care a fost implicat marți dimineață.
„Mă simt cât de cât bine. Am traversat pe la trecerea de pietoni cu trotineta. O doamnă se uita în partea cealaltă dacă vine vreo mașină, că voia să traverseze, și nu s-a mai uitat când am coborât pe trecere și a accelerat, practic nu s-a mai uitat. S-a uitat în stânga, a văzut că nu trec mașini, a vrut să treacă și a accelerat… și fix în mine a accelerat. Eram cu copiii, îi duceam la grădiniță. Ei sunt mai bine, dar eu sunt mai rău, că mi-a spart capul, a venit ambulanța, m-a înfășat și m-a curățat de sânge, mi-a dat primul ajutor, a verificat copiii și am refuzat să mă duc la spital. Presupun că da (n.r. dacă doamna implicată a primit amendă în urma accidentului). Eu nu am făcut nicio plângere. Aveam o hemoragie la cap, dar mi s-a oprit”, a declarat fostul ministru, în exclsuivitate pentru Gândul.
AUTORUL RECOMANDĂ