Ilie Bolojan, scos din minți de speculațiile potrivit cărora ar purta un ceas de 200.000 de euro: ”Vă rog să vă liniștiți și să nu mai mințiți”

Publicat: 02 02. 2026, 21:26
Actualizat: 02 02. 2026, 21:27

Premierul Ilie Bolojan a reacționat iritat, luni, după informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar purta un ceas în valoare de 200.000 de euro, care nu ar fi menționat în declarația sa de avere.

Vizibil nervos, șeful Guvernului a respins acuzațiile, afirmând: „Vă rog să vă liniștiți și să nu mai mințiți!”, subliniind totodată că „este un ceas ieftin”.

Bolojan a reacționat după ce în spațiul public s-a vehiculat că ceasul său costă 200.000 de euro

Pentru a clarifica situația, premierul le-a arătat jurnaliștilor ceasul pe care îl poartă, precizând că nu este vorba despre un Patek Philippe, așa cum s-a vehiculat în presă, ci despre un model accesibil, marca Timex . Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul unui comerciant de specialitate, prețurile ceasurilor bărbătești Timex variază între 200 și 700 de lei.

Reacțiile publice care l-au deranjat pe Ilie Bolojan

În cursul zilei de luni, Ilie Bolojan a participat la ședințele grupurilor parlamentare ale PNL, unde și-a susținut colegii contestați din interiorul partidului pentru funcțiile din Parlament.

Printre reacțiile critice la adresa premierului se numără și cea a Ancăi Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, care a susținut, duminică seară, într-o postare pe Facebook, că ceasul purtat de Ilie Bolojan ar avea o valoare de 30.000 de euro.

Bre nea Ilie, de unde ai ceasul ăsta de multe zeci de mii de euro? Și mai ales de ce nu e în declarația de avere? Văd că la mâna a doua e doar 30k euro! Să nu zica tanti Dogioiu (n.red. purtătoarea de cuvânt a Guvernului) că e de la chinezi că nu te cred! Hai să-i văd pe haștagiștii care au urlat la Grindeanu și la Georgescu”, a scris jurnalista pe Facebook în ziua precedentă.


AUTORUL RECOMANDĂ