Înainte de a fi EXECUTAT, un deținut din SUA a lăsat un mesaj tulburător. „Mă aflu la final și…”

Publicat: 08 06. 2023, 10:09
foto: captură

Marți seară, un american care a împușcat mortal doi gardieni ai unei închisori din Missouri, în urmă cu 23 de ani, în timpul unei tentative eșuate de evadare, a fost executat prin injecție letală.

Michael Tisius, în vârstă de 42 de ani, a fost executat prin injecție letală la închisoarea din orașul Bonne Terre, iar decesul a fost declarat la ora 18:10.

Mesajul incredibil lăsat pe biletul de adio

Condamnatul la moarte a scris pe un bilet de adio că a încercat cu toată putința lui „să devină un om mai bun”.

„Îmi pare rău. Și nu pentru că mă aflu în fața morții. Ci pentru că îmi pare cu adevărat rău”, a scris Michael Tisius.

Avocații lui Tisius au cerut Curții Supreme din SUA să nu îl execute pe acesta deoarece la audierea de sentință ar fi luat parte un jurat analfabet, ceea ce înseamnă o încălcare a legii statului Missouri. În pofida acestei solicitări, instanța a respins cererea marți după-amiază.

În trecut, Curtea Supremă a respins o petiție pentru a-l scuti pe Tisius de pedeapsa cu moartea, pe motiv că avea doar 19 ani când a comis crimele oribile.

În timp ce o decizie a Curții Supreme din 2005 a stabilit că persoanele cu vârsta sub 18 ani la momentul comiterii infracțiunilor nu pot fi executate, echipa de avocați a lui Tisius a susținut că acesta nu ar trebui să primească pedeapsa cu moartea, ci închisoarea pe viață.

Michael Tisius a vrut să ajute un alt deținut să evadeze

Avocații acestuia au mai spus că Tisius a fost maltratat în copilărie și a rămas fără casă la o vârstă fragedă. La 18 ani, acesta a fost închis fiindcă a amanetat un sistem stereo închiriat.

În iunie 2000, Tisius a fost coleg de celulă cu un alt deținut, Roy Vance. Cel dintâi urma să fie eliberat, iar potrivit dosarului, cei doi au pus la punct un plan prin care Tisius trebuia să-l ajute pe Vance să evadeze.

În noaptea de 22 iunie 2000, Tisius a mers la închisoare alături de prietena lui Vance, Tracie Bulington. Aceștia le-au spus celor doi gardieni, Egley și Acton, că veniseră cu țigări pentru Vance. Gardienii nu știau că Tisius avea la el un pistol.

La proces, Bulington a declarat că l-a văzut pe Tisius cum i-a executat sumar pe cei doi gardieni neînarmați.

Avocații apărării au susținut că omorurile nu au fost premeditate. De asemenea, Vance a recunoscut, oficial, că l-a influențat pe Tisius să ia parte la planul de evadare, scrie The Guardian.