Incendiu puternic în staţiunea de schi Courchevel din Franța: peste 270 de persoane au fost evacuate

Publicat: 29 01. 2026, 10:47

Aproape 300 de persoane au fost evacuate după ce un incendiu a cuprins marți seara, 27 ianuarie, un hotel de cinci stele din stațiunea de schi Courchevel, din Alpii francezi, informează Reuters, citând autoritățile. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului care a izbucnit în mansarda Hotelului des Grandes Alpes, potrivit autorităților. 

Nu se cunosc cauzele incendiului, însă după izbucnirea acestuia peste 260 de persoane au fost relocate din două hoteluri de lux din stațiunea de schi Courchevel, în Savoie. Flăcările au amenințat hotelul din apropiere, însă nu au cauzat răni, potrivit aceleiași surse. În prima clădire, hotelul de cinci stele des Grandes Alpes, 83 de persoane, adică nouă familii și aproximativ patruzeci de angajați, au fost mutate, potrivit pompierilor.

Incendiul din hotelul de lux a izbucnit marți

Aproximativ 100 de pompieri cu 50 de vehicule au fost mobilizați pentru a o controla situația. Incendiul a izbucnit marţi seara, la ora locală 19.00 (20.00, ora României).

Autoritățile franceze au declarat că aproape 100 de persoane au fost evacuate, iar presa locală a relatat ulterior că numărul a crescut la 270, după ce incendiul s-a extins la o clădire din apropiere. Personalul și oaspeții s-au refugiat în alte hoteluri, a anunțat administrația locală.

Măsurile de siguranță au fost revizuite în regiune în urma incendiul izbucnit într-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana, în noaptea de Revelion, a ucis 40 de persoane și a rănit peste 100 de oameni, majoritatea tineri.


AUTORUL RECOMANDĂ