Ingredientul minune care nu trebuie să îți lipsească pentru cel mai bun sos de roșii. Rețeta gata în doar cinci minute

Publicat: 03 12. 2025, 17:22
Cum să prepari un sos de roșii cremos / sursă foto: Envato

Sosul de roșii perfect este gata în numai cinci minute, dacă vei urma această rețetă. Ingredientele sunt puține, însă extrem de importante pentru a obține un preparat greu de refuzat.

Sosul de roșii este folosit în mii de preparate atât în bucătăria românească, cât și în cele internaționale din întreaga lume, asta pentru că are un gust aparte care îi cucerește chiar și pe cei mai pretențioși dintre degustători.

Deși există sute de rețete pentru sosurile de roșii, puțini sunt cei care știu că un astfel de preparat poate să fie gata și în 5 minute, mai ales dacă ai la îndemână toate ingredientele necesare.

Însă în rândurile de mai jos îți vom prezenta ce ingredient trebuie să pui neapărat în sosul tău de roșii și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru un gust deosebit.

Rețeta pentru un sos de roșii delicios, gata în doar cinci minute

Deși lista ingredientelor nu este una foarte mare pentru această rețetă, unul dintre ele este foarte important, deoarece fără el gustul nu ar fi la fel.

Este vorba despre usturoi, ingredientul care reușește să dea gust oricărui preparat chiar și cu o cantitate extrem de mică.

Ingrediente sos de roșii în 5 minute

  • 1/4 cană de ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriță jumătate de fulgi de ardei roșu zdrobit
  • 1 jumătate de linguriță de sare fină de mare
  • 3 căței medii de usturoi tocați fin
  • 1 conservă de 800 de grame de roșii pasate
  • coajă de lămâie rasă (opțional)

Mod de preparare

Primul pas este de a amesteca uleiul de măsline, fulgii de ardei iute, sarea de mare și usturoiul într-o cratiță la foc mediu-mare aproximativ 45 de secunde până când totul devine aromat și doar ușor rumenit.

Se adaugă roșiile și se încălzește totul la foc mic timp de câteva minute. Se gustă, iar dacă este nevoie de mai multă sare, se adaugă acum.

Coaja de lămâie se recomandă a fi presărată deasupra pastelor alături de care sosul va avea cel mai bun gust.

 

Recomandările autorului: