Intervenție imediată a salvamarilor la Eforie Sud. Un adolescent de 16 ani a fost tras de curenți în largul mării
Salvamarii au intervenit imediat, în Eforie Sud, pentru a salva un adolescent de 16 ani care a fost tras în larg de curenții puternici. Tânărul ignorase steagul roșu arborat pe plajă și se avântase în valurile mării. Nu mai puțin de 6 persoane au acționat, pentru a-l scoate la suprafață pe minor.
Un adolescent în vârstă de 16 ani s-a aflat la un pas de înec, după ce curenții puternici ai mării l-au tras în larg. Băiatul de 16 ani a ignorat steagul roșu arborat la malul mării și s-a aventurat în apă. Târziu a realizat că a fost la un pas de moarte, după ce curenții Mării Negre l-au împiedicat să ajungă la mal.
Un adolescent de 16 ani a fost tras de curenți în largul mării, la Eforie Sud
Incidentul a avut loc în cursul zilei de marți, 8 iulie 2025. Scăldatul a fost interzis din cauza valurilor mult prea mari, însă nu toți turiștii au respectat steagul roșu arborat pe plajă. Adolescentul în vârstă de 16 ani a fost tras în larg de curenți și a fost salvat în ultimul moment. Nu mai puțin de 6 salvamari au intervenit, pentru a-l aduce la suprafață pe tânăr. Potrivit datelor, adolescentul de 16 ani se afla nesupravegheat pe plajă. Salvamarii au informat Poliția.
Un adolescent a fost salvat din curenții mării / foto: capturi video
Miercuri, 9 iulie, steagul galben a fost arborat pe plajele din stațiunile Costinești și Eforie Nord.
Autorul recomandă:
Experiență neplăcută pentru turiștii din Costinești. O plajă a fost acoperită de valuri
Sursă foto: capturi video Observator Antena 1, Shutterstock