Întrebarea la care Nicușor Dan a cerut un răgaz până “mâine dimineață” ca să răspundă. Cum a reușit un jurnalist să-l pună în dificultate pe președinte
Președintele Nicușor Dan a refuzat să răspundă pe loc unei întrebări adresate de un jurnalist român la Bruxelles, în timpul reuniunii Consiliului European. Întrebat direct de ce a numit un premier din PNL fără să discute înainte cu acest partid și de ce colaborează cu politicienii mai puțin reformatori, șeful statului s-a fâstâcit de mai multe ori, apoi a cerut timp de gândire până a doua zi dimineața.
Cele două probleme care l-au blocat pe președinte la Bruxelles
Un reporter român a explicat că jurnaliștii din alte state europene nu înțeleg situația politică din România. Acesta i-a cerut președintelui explicații clare despre desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier și despre compromisurile politice pe care le face în această perioadă de criză.
„De ce ați luat un premier dintr-un partid fără a vă consulta cu acel partid, în speță domnul Veștea? Și doi la mână, presa de aici este nemulțumită, încearcă să-și explice cum un președinte care părea reformator colaborează foarte mult, să spunem, cu părțile mai puțin reformatoare din România,” a fost întrebarea jurnalistului.
Răspunsul scurt prin care Nicușor Dan a amânat explicațiile
Pus în fața acestei duble întrebări, Nicușor Dan s-a fâstâcit, a privit pierdut în gol, a încercat să mențină contactul vizual cu jurnalistul, și-a umezit buzele de mai multe ori, însă atunci când a venit momentul să ofere un răspuns, președintele a spus simpu:
„Promit că răspund mâine dimineață.”