IRD ENGINEERING va superviza proiectarea şi execuţia lucrărilor de pe Lotul 1 Joseni-Ditrău al Autostrăzii Unirii

Publicat: 13 11. 2025, 12:15

Compania Naţională de Investiţii Ruriere a atribuit cel de-al doilea contract pentru supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie de pe A8 montan. Firma de inginerie care se va ocupa se numeşte IRD ENGINEERING şi este din Italia. 

Oferta câștigătoare a avut o valoare de 30 de milioane lei (fără TVA), iar contractul poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.

Durata contractului este de 98 de luni, garanţie şi realizare lucrări, şi va fi realizat cu fonduri europene.

„Rolul supervizorului este unul deosebit de important pentru ca va monitoriza progresul lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor și a echipamentelor folosite, dar și performanța echipei de execuție.

Detalii tehnice :

Lotul 1 D Joseni-Ditrău face parte din secțiunea de munte a Autostrăzii Unirii (Miercurea Nirajului-Leghin), se desfășoară în județul Harghita și are o lungime de 14,4 km.

Durata de realizare este de 34 de luni din care 10 pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Pe traseu sunt prevăzute 21 de pasaje și viaducte și un nod rutier la Joseni.

Este al doilea contract de supervizare pe care CNIR îl atribuie pentru secțiunea montană a Autostrăzii A8, primul fiind al lotului 2A Ditrău-Grințieș”, anunţă CNIR.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ministrul Transporturilor cere constructorului accelerarea lucrărilor pe A1. MOMENTUL zilei, surprins pe sensul Lugoj-Deva. Care este PLANUL pentru proiectul de 1,82 miliarde lei