Judecătorii îi cer lui Nicuşor Dan să retrimită Parlamentului legea pensiilor magistraţilor, pe motiv că a fost adoptată în urma presiunii sociale

Publicat: 25 02. 2026, 13:37

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România(UNJR) îi cere lui Nicușor Dan retrimiterea în Parlament a legii referitoare la pensiile magistraților. 16 preşedinţi de Curţi de Apel au semnat o scrisoare transmisă preşedintelui, în acest sens. 

Judecătorii susțin că reexaminarea este esențială pentru garantarea dreptului cetățenilor la o justiție independentă și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, scrie Mediafax. 

Motivaţia ar fi aceea că textul de lege a fost adoptat în urma unei presiuni sociale asupra sistemului judiciar, însoțit de campanii de denigrare, fake news și dezinformare la adresa magistraților.

În cererea adresată Președintelui României, UNJR atrage atenția că actul normativ nu reprezintă o reformă autentică a sistemului de pensii, ci o măsură cu caracter punitiv, menită să exercite presiuni asupra judecătorilor și să influențeze soluțiile pronunțate în cauzele în care cetățenii se judecă cu statul.

Magistraţii arată în direcţia mai multor lideri politici, precum premierul Ilie Bolojan, Cristian Ghinea şi Radu Miruţă, ale căror declaraţii publice ar fi dat naştere unor discuţii care pun într-o lumină nefavorabilă actul de justiţie, mai scrie Mediafax. 

Judecătorii subliniază că cetățenii se adresează instanțelor inclusiv împotriva statului, guvernului sau altor autorități publice. Dacă magistratul este plasat într-o relație de dependență față de executiv, capacitatea sa de a soluționa imparțial asemenea litigii este grav afectată. Într-un sistem democratic, justiția nu servește statul sau partidul, ci legea și drepturile fundamentale ale persoanei.

Președintele, prin Constituţie, are şi rolul de garant al echilibrului între puterile statului și poate să retrimită legea în Parlament pentru o dezbatere reală și consultarea sistemului judiciar, în acord cu recomandările Comisia de la Veneția privind modificările ce privesc statutul magistraților, îi transmit judecătorii, prin vocea preşedintelui UNJR, Dana Gârbovan.

”Modul în care a fost promovată legea privind pensiile de serviciu, lipsa dialogului instituțional și retorica publică îndreptată împotriva magistraților indică faptul că miza nu este reforma pensiilor, ci preluarea controlului asupra justiției de către actuala majoritate guvernamentală”, a declarat Dana Gîrbovan, președinte UNJR, citată de Mediafax. 

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Curtea de Apel București se revoltă după decizia CCR pe legea pensiilor magistraților. „Consecințe dramatice asupra funcționării sistemului judiciar prin depopulare”

Reacția Comisiei Europene la votul CCR pe legea pensiilor magistraților. Ce spune executivul european despre banii blocați din PNRR