Jurnalist străin: Cum ar fi lucrat Putin „din greșeală” pentru CIA

Publicat: 17 05. 2022, 07:31
Sursa foto: Profimedia

Propaganda rusă scrie că ultimul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov și primul președinte al Rusiei, Boris Elțîn, ar fi fost „agenți CIA” care doreau să distrugă Rusia. În acest raționament, dezmințit de serviciul de afaceri externe al UE, Vladimir Putin ar fi un atu pentru CIA, deoarece războiul său din Ucraina afectează Rusia mai mult decât ar fi visat vreodată cel mai aprig adversar al său. Afirmațiile au fost făcute de jurnalistul de origine bulgară și belgiană Georgi Gotev pentru euractiv.com.

Prin atacul asupra Ucrainei, Putin a provocat eliminarea vastei sale rețele de agenți de influență plătiți din întreaga UE, scrie Gotev.

Ținând cont de trecutul KGB-ist al lui Putin din Germania, un asemenea efort seamănă cu o „înaltă trădare”.

„Mulțumim, domnule Putin…”

Efectele războiului sunt total opuse față de ceea ce dorea Putin: Rusia și-a dovedit incapacitatea militară, iar Occidentul s-a întărit masiv pe flancul vestic.

Tot mai multe țări neutre se vor alătura alianței NATO, care a ieșit la cumpărături de echipamente militare și mulți bani vor merge către SUA.

„Mulțumim, domnule Putin!”, ar spune unii, transmite Gotev, cu vădită ironie.

De asemenea, Europa vrea să elimine dependența de gazul rusesc, preferând gazul lichefiat din SUA. Fără război, Rusia ar fi primit în continuare un miliard de euro pe zi de la țările UE pentru gazul său.

O „cârtiță” la Kremlin?

Deși Putin este paranoic și controlează toate aspectele puterii la Kremlin, SUA au reușit să prezică invazia din Ucraina și mișcările Rusiei, indicând o posibilă „cârtiță” la nivel înalt.

Georgi Gotev consideră că Vladimir Putin nu este un „agent CIA” în același mod cum ar fi fost Gorbaciov și Elțîn, dar aceștia au acționat responsabil, în timp ce Putin a ruinat Rusia, când perspectivele țării sale erau optimiste, notează adevărul.ro.