Jurnalul de război al unui copil de 8 ani: „Mi-au murit cei doi câini, bunica și orașul meu iubit Mariupol”

Publicat: 05 05. 2022, 13:45
Actualizat: 05 05. 2022, 13:49
Sursa: Twitter

„Din 24 februarie până acum, au murit cei doi câini ai mei bunica mea Halya și iubitul meu oraș Mariupol”, este mărturia tristă a unui copil de doar 8 ani din Ucraina. Yehor are un jurnal în care scrie experiențele prin care trece din momentul în care trupele ruse i-au atacat țara. 

Pagina din jurnalul lui Yehor a fost făcută publică de ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. Acesta din urmă afirmă că de la invazia Rusiei în Ucraina, și bunicul băiatului a murit, iar sora și mama lui au fost rănite de bombardamente.

„Din 24 februarie și până acum, mi-au murit cei doi câini, bunica mea Halya și iubitul meu oraș Mariupol”, a scris Yehor.

Bunicul său a murit și el, mai scrie sursa Dmitro Kuleba, pe Twitter. Băiatul, sora și mama sa au fost răniți.

„Ucraina nu va ceda niciodată și nu va obosi. Trebuie să biruim”, a adăugat ministrul ucrainean de Externe.

Război în Ucraina, ziua 71. „Dacă există iad pe pământ, acesta este în Azovstal”

Sunt 71 de zile de când Ucraina opune rezistență Rusiei. Un comandant ucrainean de la combinatul siderurgic Azovstal a spus că se desfășoară „bătălii sângeroase” cu forțele ruse în interiorul complexului, după ce acestea au intrat în fabrică.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 344 de persoane au fost evacuate miercuri din Mariupol și zonele învecinate și au fost duse în Zaporizhzhia. Ministerul rus al Apărării a declarat că va deschide joi coridoare de evacuare din uzina Azovstal.

Uniunea Europeană propune interzicerea petrolului rusesc, a declarat miercuri șeful Comisiei Europene. Blocul comunitar are în plan și alte măsuri, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci din Rusia și a altor două companii din sistemul SWIFT. UE va analiza, de asemenea, modalități de creștere a sprijinului militar pentru Moldova din cauza temerilor că regiunea separatistă Transnistria ar putea fi inclusă în strategia de război a Rusiei.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Urmărește cele mai noi informații din a 71-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO