Klaus Iohannis continuă vizita oficială în BRAZILIA. Întâlniri cu autoritățile locale din Rio de Janeiro

Publicat: 19 04. 2023, 08:20
Preşedintele Klaus Iohannis (d) și omologul său brazilian, Lula da Silva / FOTO - Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis continuă, miercuri, vizita oficială de două zile în Republica Federativă a Braziliei și va avea întrevederi cu autorităţile locale din Rio de Janeiro.

Conform agendei oficiale, Klaus Iohannis se va întâlni cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, şi cu viceprimarul oraşului, Nilton Caldeira.

Totodată, Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi.

Vizita urmăreşte de asemenea, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până pe 26 aprilie un turneu în America Latină. Marţi şi miercuri el se află în Brazilia, aceasta fiind prima vizită la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani. În acest context, marţi, la Brasilia, şeful statului român s-a întâlnit cu omologul brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, şi a vizitat Muzeul memorial dedicat preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului.

Următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

În anul 2000, în perioada 23 – 27 iulie, preşedintele României de la acel moment, Emil Constantinescu, a efectuat o vizită oficială în Brazilia. În Chile, fostul preşedinte Traian Băsescu a participat, în 2013, la Summitul Uniunea Europeană – CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), care a avut loc la Santiago de Chile în perioada 25 – 28 ianuarie. În Argentina, în anul 1993, în perioada 27 – 29 iulie, preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, a efectuat ultima vizită la nivel de şef de stat în această ţară, transmite Agerpres.