Larisa, fata călcată de tren în gara din Bacău, a plecat din spital, după ce medicii i-au salvat piciorul. „Nu există fericire mai mare decât să poți reda unui copil zâmbetul și speranța unei vieți normale”

Publicat: 16 02. 2022, 13:55
Sursa foto: Facebook/Sidonia Susanu

Larisa, fata în vârstă de 13 ani, care a fost călcată de tren în gara din Bacău, după ce a încercat să traverseze calea ferată sărind un gard, a plecat miercuri din spital.

Fata se afla internată la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, unde a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, medicii reușind să îi reatașeze laba piciorului drept, tăiată de roțile trenului.

„Așa arată fericirea! După patru intervenții chirurgicale majore, cu peste 30 de ore în total, după nopți de veghe și zile interminabile de așteptare, în sfârșit, Larisa pleacă acasă! Nu există fericire mai mare decât să poți reda unui copil zâmbetul și speranța unei vieți normale. Suntem cu toții bucuroși că am putut ajuta un copil să-și recapete lumina din priviri”, a scris dr. Sidonia Susanu, medicul curant al fetiței și șefa Secției de Chirurgie Plastică din spitalul ieșean, pe pagina sa de Facebook.

Medicii au explicat că fata nu va putea folosi piciorul în următoarele două luni, însă ulterior va începe o serie de ședințe de recuperare. Aceștia estimează că, în aproximativ șase luni, Larisa va putea folosi 80% din capacitatea de deplasare pe care o avea înaintea accidentului.

„Pacienta va primi recomandările medicului referitor la modul de recuperare pe termen lung. De acum depinde cum va fi manageriată recuperarea în afara spitalului nostru”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii din Iași.

Larisa fusese călcată de tren în gara din Bacău

Fata a fost călcată de locomotiva unui tren care intra în gara din Bacău, după ce a încercat să traverseze calea ferată sărind un gard. Ea a fost transportată atunci cu un elicopterul SMURD la Spitalul de Copii din Iași.

„Polițiștii au stabilit că o minoră de 13 ani, din Bacău, ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia II, după care ar fi escaladat gardul despărțitor al celor două linii și, fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei I, moment în care a fost surprinsă și accidentată de locomotivă”, au transmis la momentul producerii accidentului reprezentanții Poliției Transporturi Feroviare din Bacău.

Atunci când a ajuns la spital, starea fetei era gravă și avea leziuni multiple care au avut nevoie să fie investigate de medici. Fata era însă conștientă și a povestit medicilor că a alunecat pe șinele de tren în momentul în care trenul a intrat în gară, la peron.