Liderii lumii reacționează după moartea Reginei Elisabeta a II-a | Zelenski: „Transmitem sincere condoleanțe familiei regale”/ Macron: „O regină a inimii care şi-a lăsat amprenta asupra ţării sale şi a secolului său”

Publicat: 08 09. 2022, 21:35
Actualizat: 08 09. 2022, 23:22
Foto: Guliver/GettyImages

Liderii lumii reacționează după moartea reginei Elisabeta a Marii Britanii. Regina a murit, joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral, reședința sa din Scoția, unde s-a retras în ultima perioadă. Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski, Antonio Guterres, secretarul general al ONU, se numără printre cei care au transmis mesaje la aflarea veștii despre decesul reginei britanice. 

Regina avea 96 de ani și se afla pe tron de 70 de ani, având cea mai îndelungată domnie din istorie.

Casa Albă: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia reginei şi către poporul Regatului Unit”

Și purtătoarea de  cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis un mesaj de condoleanțe,  subliniind că preşedintele american s-a întâlnit ultima oară cu regina Elisabeta a II-a în iunie 2021, cu ocazia unui summit G7 din Marea Britanie. Atunci, regina l-a primit pe Joe Biden şi pe soţia sa, Jill Biden, la Castelul Windsor.

„Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia reginei (…) şi către poporul Regatului Unit”, a afirmat t purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Joe Biden.

La scurt timp după anunţul decesului reginei britanice, Casa Albă a anunţat anularea unui discurs care urma să fie susţinut joi de Joe Biden cu privire la o campanie de vaccinare împotriva COVID-19.

 

Papa Francisc: „Profund întristat de vestea decesului Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a”

Și Papa Francisc a deplâns joi moartea reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, lăudând ”serviciul neobosit pentru binele” ţării sale şi ”exemplul său de devotament faţă de datorie”, asigurând totodată că se roagă pentru fiul ei ”în timp ce îşi asumă acum înaltele responsabilităţi de rege”, sub numele de Charles al III-lea. În mesajul, în limba engleză, Francisc i-a transmis şi cele mai bune urări noului rege.

”Profund întristat de vestea decesului Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a, prezint sincere condoleanţe Majestăţii Sale, membrilor Familiei Regale, poporului Regatului Unit şi al Commonwealth-ului’, a spus suveranul pontif într-o telegramă adresată noului suveran şi citată de agenţiile internaţionale de presă.

 

Volodimir Zelenski: „Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de voi”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, joi seara, după decesul reginei Elisabeta a Marii Britanii, condoleanțe familiei regale britanice și întregului regat Unit pentru „această pierdere ireparabilă”.

„Am aflat cu profundă tristețe despre decesul Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. În numele poporului ucrainean, transmitem sincere condoleanțe familiei regale, întregului Regatul Unit și Commonwealth-ului pentru această pierdere ireparabilă. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de voi”, a fost mesajul transmis pe Twitter de Volodimir Zelenski.

 

Președintele Macron: „O prietenă a Franţei, o regină a inimii care şi-a lăsat amprenta asupra ţării sale”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care a murit joi, salutând-o ca fiind ”o prietenă a Franţei, o regină a inimii” care ”şi-a marcat ţara şi secolul pentru totdeauna”, relatează AFP.

”Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a întruchipat continuitatea şi unitatea naţiunii britanice timp de peste 70 de ani. Îmi amintesc de ea ca de o prietenă a Franţei, o regină a inimii care şi-a lăsat amprenta asupra ţării sale şi a secolului său”, a declarat preşedintele francez într-un tweet, după ce a postat o fotografie a suveranei, care a murit la vârsta de 96 de ani la reşedinţa sa din Scoţia, Castelul Balmoral.

Secretarul general al ONU: „A fost o prezenţă liniştitoare în timpul deceniilor de schimbări de mare amploare”

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a avut a avut și el o reacție la moartea Reginei. Acesta a salutat joi „distincţia, demnitatea şi dedicarea” reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a fost „o prezenţă liniştitoare în timpul deceniilor de schimbări de mare amploare”, transmite AFP.

Regina, care a încetat joi din viaţă la vârsta de 96 de ani, „era admirată în întreaga lume pentru distincţia, demnitatea şi dedicarea ei. A fost o prezenţă liniştitoare în timpul deceniilor de schimbări de mare amploare, printre care decolonizarea Africii şi a Asiei”, a declarat secretarul general al ONU, citat într-un comunicat de presă.

 

India şi Pakistanul, omagiu reginei Elisabeta a II-a: ”Un lider inspiraţional pentru naţiunea şi poporul său”

India şi Pakistanul au adus joi un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care a murit în cursul după-amiezii, subliniind marile sale calităţi de lider al fostei puteri coloniale britanice, relatează AFP.

Premierul indian Narendra Modi s-a declarat ”întristat de dispariţia” celei care a urcat pe tron în 1952, devenind primul monarh britanic care nu a condus Imperiul indian, care a dispărut în 1947 odată cu Partiţia şi independenţa Indiei şi Pakistanului.

Monarhul britanic a fost ”un lider inspiraţional pentru naţiunea şi poporul său”, a declarat Modi, prezentând condoleanţe familiei regale şi poporului britanic.

El şi-a amintit că, în timpul unei întâlniri dintre cei doi lideri în Marea Britanie, regina i-a arătat o batistă dăruită la nunta sa de către eroul indian al independenţei Mahatma Gandhi.