Lucian Romașcanu, apel către parlamentari în plină criză politică: „Faceți ce trebuie fără să numărați voturi iluzorii!”
Lucian Romașcanu, membru al Curții de Conturi Europene, le-a transmis un mesaj parlamentarilor, cărora le cere să își amintească de jurământul depus și să acționeze în interesul României, fără a se lăsa ghidați de calcule politice sau de interese personale.
Într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, Lucian Romașcanu a subliniat faptul că mandatul de parlamentar reprezintă o responsabilitate majoră față de cetățeni și față de țară, iar jurământul depus la preluarea funcției nu trebuie tratat ca o simplă formalitate. Declarația lui Lucian Romașcanu vine în contextul crizei politice din România, pe fondul tensiunilor de pe scena politică.
„Sunt multe cele care lucrează împreună pentru ca un cetățean să ajungă membru al Parlamentului. Dar, dintre toate, oamenii cu speranțele lor și voia lui Dumnezeu sunt cele mai importante.
Odată ajuns în această supremă demnitate, fiecare parlamentar sigilează contractul cu țara sa prin următorul jurământ:
„Jur credință patriei mele România. Jur să respect Constituția și legile țării. Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor. Așa să mă ajute Dumnezeu”.
Sunt angajamente profunde, promisiuni peste care nu se poate trece. NU este o formalitate ce se cere doar îndeplinită pentru a accede în forul suprem al democrației românești.
Ce conține acest jurământ, este extrem de clar.
Ce nu conține, merită subliniat:
NU conține LINII ROȘII. NU condiționează serviciul în slujba țării de nicio conjunctură!”, a scris Lucian Romașcanu pe pagina sa de Facebook.
„Faceți ce trebuie fără să numărați voturi iluzorii!”
De asemenea, el le cere parlamentarilor să pună interesul național înaintea calculelor politice și să ia deciziile necesare atunci în contextul în care România se confruntă cu o criză politică. La finalul declarației, Lucian Romașcanu precizează că nu mai este implicat în politică, însă subliniază că va rămâne preocupat de ceea ce se întâmplă în România.
„Doamnelor și domnilor care aveți în faptele voastre destinul Romaniei, intorceți-vă mintea și inimile la ceea ce ați jurat și faceți ceea ce trebuie când țara are nevoie!
Faceți ce trebuie fără să numărați voturi iluzorii! Deciziile din astfel de momente fac diferența între mici funcționari ai binelui propriu și aleși în serviciul țării.
Așa să vă ajute Dumnezeu!
PS Nu mai sunt implicat în politică, am ales un alt drum, dar voi fi mereu aproape de țară. Și, cum se spune, de la distanță se vede mai bine”, a transmis Lucian Romașcanu.