MAE, despre cei doi români atacați violent în Franța: Au fost transportați la o unitate medicală pentru asistență de specialitate. Reprezentanții misiunii diplomatice sunt în contact permanent cu aceștia

Publicat: 16 12. 2020, 16:57

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Paris s-a autosesizat imediat în urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la incidentul produs la data de 12 decembrie 2020, în localitatea Antony, cînd  trei persoane au fost agresate cu o armă albă, și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Două persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru asistență de specialitate imediat după incident

Ca urmare a demersurilor Ambasadei României la Paris, autoritățile locale au confirmat că două dintre cele trei persoane implicate în incidentul menționat sunt cetățeni români, acestea fiind transportate la o unitate medicală pentru asistență de specialitate imediat după incident.

Unul dintre cei doi cetățeni români a fost deja externat, iar celălalt cetățean român este în continuare internat. MAE menționează că reprezentanții misiunii diplomatice au luat legătura cu cei doi cetățeni români, fiind în continuare în contact permanent cu aceștia, cu autoritățile locale și cu unitatea medicală la care se află persoana rănită.

Autorul este cercetat, în această etapă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor comisă din motive de rasă, etnie sau religie

Bărbatul care i-a atacat pe cei trei cu o violenţă ieşită din comun, fără absolut niciun motiv, le-a mărturisit anchetatorilor că a vrut să-i ucidă fiindcă i-a auzit vorbind o altă limbă şi pentru că, spune el, erau romi.

Totodată, autoritățile franceze au demarat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor producerii incidentului și a naturii acestuia, autorul fiind cercetat, în această etapă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor comisă din motive de rasă, etnie sau religie. Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Paris, continuă dialogul cu autoritățile locale, în special cu privire la ancheta în curs și acționează, potrivit competențelor sale, pentru respectarea drepturilor cetățenilor români.

MAE condamnă ferm orice act de violență și orice formă de xenofobie, rasism și discriminare și reiterează importanța continuării eforturilor susținute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea xenofobiei, a discriminării de orice natură și a discursului instigator la ură.

Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA): Romii din Europa de Vest (45%) s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții în anul precedent

Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a intervievat aproape 4.700 de persoane din comunitatea de romi și călători din șase țări din Europa de Vest: Belgia, Franța, Irlanda, Olanda, Suedia și Regatul Unit. Aproape jumătate dintre respondenți (45%) s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții în anul precedent. Acest lucru este în concordanță cu antițiganismul răspândit, dezvăluit de sondajele anterioare, care au arătat că aproape jumătate dintre cetățenii UE (45%) se simt inconfortabili ca fiind romi sau călători (Roma Travellers).

Un nou raport al Centrului European pentru Drepturile Romilor (ERRC) a constatat că comunitățile rome europene au cunoscut o creștere a rasismului și discriminării instituționale în timpul măsurilor de blocare COVID-19 din întregul bloc comunitar.

În iunie, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să vină cu o lege pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor și combaterea Anti-Gypsyism. Se așteaptă ca Executivul UE să prezinte noul său cadru de un deceniu pentru incluziunea și participarea romilor anul acesta.