VIDEO | Marian Căpățână „lovește” din nou. După ce i-a vandalizat gardul lui Traian Băsescu, acum a ajuns la Cotroceni: „Iohannis, trădător”

Publicat: 11 04. 2022, 15:07
Actualizat: 11 04. 2022, 15:25

This browser does not support the video element.

Marian Căpăţână, fostul deputat condamnat pentru corupție, a vandalizat gardul de la Palatul Cotroceni, scriind pe acesta „Iohannis, trădător”. În urmă cu câteva zile, el a atacat și gardul vilei din care va fi evacuat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Poliția s-a sesizat în cazul lui Căpățână, pe numele lui fiind deschis un dosar penal de distrugere.

„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care se observă un bărbat care inscripționează un text, cu un spray cu vopsea, pe gardul împrejmuitor al Palatului Cotroceni, facem precizarea că în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Persoana în cauză a fost identificată, iar cercetările sunt efectuate de Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, a transmis, luni, Poliția Capitalei.

Vila de protocol RAAPPS din care a fost evacuat fostul președinte Traian Băsescu a fost vandalizată două zile la rând.

Prima dată, Căpățână i-a cerut fostului președinte să îi înapoieze o sumă de bani, iar a doua oară, el a scris pe gardul vilei de protocol: „Petrov, nu mai jignii (sic!). Fii bărbat”.

Cum a reacționat Traian Băsescu

Într-o intervenție la Realitatea PLUS, fostul președinte a declarat că Marian Căpățână recurge la șantaj.

„Dacă observați, vedem unul care se dă bărbat și defapt e de o lașitate cumplită. A așteptat să plec eu de acasă după care știind că înăuntru sunt trei copii minori și soția s-a dus să-și arate bărbăția vandalizand gardul locuinței.

În mod categoric Căpățână recurge la un șantaj. Ieri cerea 300.000 de euro, nu și-a găsit omul pe care să-l șantajeze. Nu am nimic a comenta decât că suntem în față unui om de o lașitate cumplită. Profită că nu eram acasă și scrie pe garduri. Sper să nu se recurgă la violente asupra familiei”, a declarat Băsescu.

Poliția s-a sesizat cu privire la vandalizarea casei din Gogol, fiind deschis un dosar pentru distrugere cu autor cunoscut.

Bărbatul susține că a făcut doi ani de pușcărie din cauza lui Traian Băsescu și Mircea Băsescu. „Acest individ Petrov trebuie să își plătească datoriile”, a spus Căpățână, în fața jurnaliștilor.