Mesajul emoționant al mamei lui Ionuț Anghel, băiețelul sfâșiat de câini în Parcul Tei din sectorul 2, după 8 ani de la moartea sa: „Îl visez și acum, toți îl visăm”

Publicat: 28 08. 2021, 22:07
Actualizat: 28 08. 2021, 22:09
Ionuț Anghel, băiețelul ucis de maidanezi în Parcul Tei din sectorul 2, pe 2 septembrie 2013

În data de 2 septembrie 2013, România era șocată de știrea că un băiețel de doar 4 ani a fost sfâșiat de maidanezi pe un teren viran din Parcul Tei, în sectorul 2. El și fratele său mai mare se aflau în grija bunicii lor, iar într-un moment de neatenție copiii s-au depărtat și au intrat în acel spațiu împrejmuit de un gard rupt.

Acum, la aproape 8 ani de la moartea sa, mama băiețelului, Andreea Anghel, a făcut mărturisiri emoționante.

”Îl visez și acum, toți îl visăm. Da, vom face o comemorare, au trecut opt ani de atunci. Mi-e greu să vorbesc și acum, sunt lucruri pe care nu pot să le mai spun”, a declarat ea, în exclusivitate pentru Fanatik.ro.

În data de 18 august 2013, cu doar două săptămâni înainte de tragedie, Ionuț împlinea 4 ani, iar mama sa și-l amintește, și acum, ca fiind un băiețel plin de veselie, curios și cuminte.

De atunci, Andreea Anghel și-a găsit o ocupație care să îi amintească de băiețelul care i-a fost răpit brusc. Sculptează îngerași, cu trăsăturile inconfundabile ale băiețelului său ucis de maidanezi.

„Am încercat să fac îngerași băieței care să îl reprezinte pe Ionuț. Așa îl simt aproape”, spune Andreea Anghel, care recunoaște că, în fiecare zi, fără excepție, este bântuită de amintirile frumoase pe care le are cu micuțul care a murit înainte de vreme și care ar fi împlinit în acest an 12 ani.

Mai mult chiar, în anumite momente, cum ar fi ziua ziua în care el s-a născut, mama sa publică câte o poezie care amintește de el

  • “Pentru tine, suflet mic…
  • Suflețel neprihănit
  • Lângă mine ai venit,
  • Glasul tău l-am auzit,
  • Inimioara ți-am simțit…
  • Mi-ai pătruns în suflet tare…
  • Chipul tău e sărbătoare
  • Ochii tăi sunt alinare….
  • De ce suflețel, mă doare?…”
  • Ionuț azi și mereu ești prezent în inimile noastre,
  • Te iubim infinit!”, sunt versurile scrie de ea în acest an.

”În simt alături de mine pe Ionuț. Uneori și primesc semne, știu că îmi este aproape, că sufletul lui ne transmite lumină. Durerea s-a transformat în iubire, iar noi suntem legați pe vecie”, a mai spus Andreea Anghel.

CITEȘTE ȘI: