Mesajul lui Nicuşor Dan pentru Regele Spaniei şi victimele accidentului feroviar: „Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor”

Publicat: 19 01. 2026, 10:00

Pe fondul accidentului feroviar din Andaluzia-Spania, preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj familiilor victimelor, dar şi Majestăţii Sale Regelui. 

Coliziunea dintre două trenuri de mare viteză, care a avut loc duminică seara în Andaluzia, sudul Spaniei, a provocat cel puțin 39 de morți, conform unui nou bilanț confirmat luni dimineață pentru AFP de către Ministerul de Interne spaniol.

„Am fost profund îndurerat de tragicul accident feroviar care a luat atâtea vieți în Spania. Le urez tuturor celor răniți o însănătoșire completă. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor și de cei dragi lor în aceste momente dificile. Transmit sincere condoleanțe Majestății Sale Regelui și poporului Spaniei”, a transmis Nicuşor Dan, pe X, luni dimineaţă.

123 de oameni au fost răniți, dintre care cinci sunt în stare critică și 24 în stare gravă, potrivit aceleiași surse. Aceștia au fost evacuați la spitalele din Cordoba și Andújar, au transmis serviciile de urgență andaluze.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Tragedie feroviară în Spania. Cel puțin 39 de morți și zeci de răniți după ce două trenuri de mare viteză au deraiat și s-au ciocnit în Adamuz

Cine merge la Forumul Economic Mondial de la Davos în lipsa lui Nicușor Dan. MAE anunță delegația României