Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ce beneficii li se promit comunelor care acceptă comasarea voluntară

Publicat: 30 10. 2026, 16:39
Actualizat: 30 10. 2026, 17:48

Reforma administrației locale este relansată la Palatul Victoria. Inițial, ministrul Dezvoltării, Alexandru Sroica, i-a îndemnat pe primari să accepte comasarea voluntară a localităților, în schimbul unor bonusuri și al priorității în finanțarea investițiilor. În vizor sunt luate primăriile din comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori.

Guvernul pregătește prima reorganizare administrativă majoră a României din anul 1967 încoace, prin programul „START Reforma Administrativă”.

Comasare voluntară cu stimulente financiare

Astfel, nu mai puțin de 429 de localități cu o populație de până la 1.500 de locuitori sunt vizate de o comasare voluntară. Procesul va fi susținut prin stimulente financiare care să convingă localitățile să accepte comasarea.

Foto cu caracter ilustrativ, sursa: Shutterstock

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că cele 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale. Reforma ar urma să producă efecte începând cu alegerile din 2028.

Într-un video-interviu difuzat vineri de Digi24, ministrul s-a pronunțat în favoarea comasării obligatorii a localităților care nu se mai pot susține financiar. Stoica a subliniat însă că, într-o primă etapă, autoritățile vor încerca să încurajeze unificarea voluntară, prin investiții și facilități fiscale.

Comunele mici atrag greu investiții

Concret, Alexandru Stoica a explicat că pragul de 1.500 de locuitori a fost ales pe baza categoriilor de populație utilizate în cadrul Ministerului Dezvoltării, calculele efectuate indicând 429 de localități care ar putea fi incluse în prima etapă a reformei.

Ministrul a mai arătat că propunerea a pornit inclusiv de la dificultățile întâmpinate în finanțarea investițiilor din comunele mici. În numeroase astfel de localități, proiecte similare sunt realizate separat, dar cu cheltuieli suplimentare.

„Pentru că erau comune mici, ar fi mai bine să existe o soluție (…) să comaseze, ca să putem să facem lucrurile și economiile, bineînțeles, la bugetul de stat. Și de aici a apărut procedura de comasare voluntară”, a afirmat ministrul.

Comasarea voluntară necesită referendumuri locale

Potrivit ministrului, localitățile care doresc să se unească voluntar vor trebui să organizeze referendumuri, inițiate prin hotărâri ale consiliilor locale.

„Referendumurile se fac local. Fiecare UAT care dorește să comaseze va iniția acest referendum prin hotărârile de Consiliul Local”, a mai declarat Alexandru Stoica.

Oficialul a mai precizat că efectele administrative ale unificării ar urma să apară la alegerile locale din 2028, când locuitorii comunelor comasate vor alege conducerea noii unități administrativ-teritoriale. Totuși, deși pragul de 1.500 de locuitori reprezintă punctul de plecare al propunerii, ministrul spune că unificarea voluntară nu ar trebui limitată doar la comunele aflate sub acest nivel.

„Cetățenii vor alege. Dar există posibilitatea ca să existe genul acesta de comasare. Să avem localitate de 3.000 de locuitori și în lângă să fie o localitate de 300 sau 400 de locuitori și automat poate să facă această comasare, fără probleme. Noi am zis până la 1.500 de locuitori dar asta nu înseamnă că nu poate să existe și de 2.000 sau de 3.000 această comasare. Nu. Va fi pentru toată lumea”, a explicat Stoica.

Ministrul Dezvoltării a mai declarat că susține această variantă, în special pentru localitățile mici. „Mai ales pentru localitățile mici, 100%. Da, sunt de acord că trebuie făcută”, a spus Alexandru Stoica.

Scutiri de taxe pentru locuitorii comunelor care acceptă unificarea

Pentru a stimula comasarea voluntară, Ministerul Dezvoltării ia în calcul facilități fiscale și investiții suplimentare în localitățile care acceptă reforma. Printre variantele analizate se află scutirea temporară de la plata unor taxe și impozite locale, inclusiv pentru clădiri.

Întrebat dacă facilitățile ar putea viza plata impozitelor locale, Stoica a precizat: „Aici să creăm un fond în care noi să acoperim o perioadă de 3-5 ani să acoperim aceste taxe ale lor.”

Ministrul a evitat să anunțe disponibilizări generalizate în urma unificării primăriilor, explicând că situația personalului va trebui analizată separat pentru fiecare localitate. Potrivit acestuia, o parte dintre angajați ar putea fi preluați de administrațiile rezultate din comasare. Reducerea numărului de posturi s-ar putea realiza și prin pensionări.