Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Există motorină şi benzină suficiente în România ca să nu justifice o creştere a preţului”

Publicat: 13 11. 2025, 12:50
România vrea să preia controlul asupra rafinăriei Petrotel Lukoil și nu cere derogări de la sancțiunile SUA, anunță ministrul Energiei

Ministrul Energiei a declarat joi că România beneficiază de stocuri suficiente de benzină şi motorină, astfel încât preţul acestora să nu urce. De asemenea, ministerul de resort lucrează la un act normativ prin care să fie armonizată legislaţia românească la cea internaţională. 

Sancţiunile impuse de SUA celor de la Lukoil vor intra în vigoare în câteva zile, context în care ar putea să fie afectată şi România. Bogdan Ivan a declarat că se lucrează deja la un cadru legislativ pentru a nu exista „perturbaţii”.

”În momentul de faţă avem un grup de lucru, împreună cu alte ministere responsabile de acest subiect, am pus deja draftul unui act normativ prin care să reglementăm această situaţie nouă pentru statul român şi pentru toate ţările care au aceste implicaţii în urma sancţiunilor impuse de către SUA, în legătură directă şi cu SUA, cu cei de la OFAC, în legătură directă şi cu compania.

Ne facem treaba pentru a ne asigura că nu vor fi perturbaţii în tot ce înseamnă segmentul energetic din România, că nu vor fi afectate companiile care au relaţii comerciale cu această companie şi că nu va fi o lipsă a combustibililor pe piaţă. Ăsta este scopul final”. 

Ministrul Ivan a mai spus că ”e o discuţie” despre o eventuală creştere a preţului combustibilului la pompă.

”Consiliul Concurenţei şi alte instituţii trebuie să se pronunţe, să facă o analiză. În momentul de faţă nu sunt condiţii obiective care să justifice o creştere a preţului la pompă.

Prin urmare, ar trebui ca instituţiile abilitate să facă aceste verificări, pentru că în momentul de faţă, pe lângă zona de producţie internă de combustibil, avem şi importuri masive şi avem o situaţie foarte clară pe piaţa de combustibil.

Nu suntem în situaţia în care este Bulgaria, de exemplu, care este dependentă în proporţie de aproape 100% de rafinăria Lukoil”.

În cazul în care Rafinăria Petrotel, iar România va apela la importuri, ministrul Energiei a mai spus că „suntem în situaţia în care noi avem suficientă motorină şi benzină, iar în momentul în care apar aceste potenţiale modificări, tocmai din acest motiv facem acest act normativ, pentru a ne asigura că nu vor fi perturbaţii în piaţă şi pentru a ne asigura că este suficientă motorină şi benzină. Astăzi, la cum este configurată piaţa, este suficientă motorină şi benzină în România ca să nu se justifice o creştere a preţului, ca să fie foarte clar acest lucru”.

Bogdan ivan a dat asigurări că statul lucrează la crearea unui cadru legislativ care să limiteze impactul negativ asupra populaţiei şi angajaţilor companiei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

România vrea să preia controlul asupra rafinăriei Petrotel Lukoil și nu cere derogări de la sancțiunile SUA, anunță ministrul Energiei

Gândul a avertizat, astăzi Politico a confirmat: România și Bulgaria sunt ACUZATE că se grăbesc să protejeze rafinăriile rusești, în contextul sancțiunilor impuse de Trump. Ambele țări analizează cererile de prelungire a sancțiunilor pentru instalațiile deținute de Lukoil. Însă probleme mai grave se profilează la orizont