Ministrul iordanian de externe nu crede în versiunea IDF și SUA în legătura cu explozia de la spitalul al-Ahli din Gaza City

Publicat: 19 10. 2023, 09:34
Actualizat: 19 10. 2023, 11:13
SURSA FOTO: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„Există un scepticism profund în mai multe țări din Orientul Mijlociu cu privire la evaluarea Israelului și a SUA asupra exploziei spitalului din Gaza City”, a declarat miercuri, ministrul de externe al Iordaniei, Ayman Safadi, scrie The Wall Street Journal.

Israelul și militanții islamici își aruncă vina reciproc pentru explozia mortală de la spitalul baptist al-Ahli Arab din Gaza City. Statele Unite și armata israeliană (IDF) spun că serviciile de informații arată că gruparea militantă Jihad Islamic Palestinian a fost responsabilă de explozie. (detalii AICI)

La finalul vizitei din Israel, președintele SUA a fost întrebat de jurnaliști de unde are informațiile privitoare la implicarea Jihadului Islamic în atacul de la spitalul din Gaza, iar răspunsul lui Biden a fost, că are informații de la serviciile militare de intelligence americane.

Deși Israelul, SUA și experții independenți în securitate au declarat miercuri că dovezile preliminare de la spitalul al-Ahli au indicat că atacul a fost organizat de un grup militant local, în ciuda vehemenței Iranului și a altor state arabe cu privire la implicarea Israelului în atac.

„Nimeni nu crede această poveste în această parte a lumii”, a declarat Ayman Safadi, pentru NBC News.

Regele Iordaniei Abdullah al II-lea tocmai și-a anulat întâlnirea programată miercuri cu președintele SUA, Joe Biden, asta în condițiile în care în mai multe state arabe au avut loc proteste, inclusiv la Amman, Egipt sau Siria. (detalii AICI)

SUA: Militanții din Fâșia Gaza cred că explozia a fost cauzată probabil, de Jihadul Islamic Palestinian

Statele Unite au apreciat că Israelul nu este responsabil pentru atacul asupra spitalului al-Ahli din Gaza, a declarat Casa Albă.
„Guvernul SUA evaluează că Israelul nu a fost responsabil pentru o explozie care a ucis sute de civili ieri la Spitalul al-Ahli din Fâșia Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, Adrienne Watson, într-un comunicat emis de Casa Albă.

„Evaluarea noastră se bazează pe rapoartele disponibile, inclusiv pe informații, activitatea cu rachete, imagini aeriene și videoclipuri open source și imagini ale incidentului”, a spus oficialul american. Citând rapoarte de informații, Watson a adăugat că unii militanți palestinieni din Fâșia Gaza cred că explozia a fost cauzată probabil, de o lansare a unor rachete, efectuată de Jihadul Islamic Palestinian (PIJ). Asta reiese și din înregistrarea audio pusă la dispoziție de IDF, care confirmă ca atacul a fost efectuat dintr-un cimitir din spatele spitalului al-Ahli. (detalii AICI)

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

The New York Times: Modelul noilor diviziuni mondiale – Biden a mers în Israel, iar Putin în China