Ministrul Mediului, ședință extraordinară după avertizările de vijelii și ploi abundente și posibile inundații. „Din păcate pericolul nu a trecut”

Publicat: 29 05. 2022, 17:17
Actualizat: 29 05. 2022, 17:24
Intervenție în localități afectate de inundații în iulie anul trecut / Sursa foto: MEDIAFAX FOTO - caracter ilustrativ

Ministrul Tánczos Barna a convocat duminică o nouă ședință extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, ca urmare a actualizării avertizărilor hidro-meteo de cod galben și cod portocaliu de vijeilii și ploi abundente, transmise de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), precum și de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Anunțul ministrului Mediului vine după ce Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod portocaliu de vijelii și ploi abundente, care a intrat în vigoare la ora 14:00, în mai multe județe din țară, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat mobilizarea pentru prevenirea și combaterea efectelor fenomenelor meteo.

Potrivit Ministerului Mediului, meteorologii nu exclud probabilitatea emiterii de avertizări Now-Casting de cod roșu local în Oltenia și Muntenia, ce vizează producerea de vijelii și cantități de apă de peste 50 l/mp, pe secvențe scurte de timp.

Și specialiștii #INHGA au extins aria avertizării hidrologice. Aceștia prognozează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE. Bazinele hidrografice vizate sunt:  Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Bistriţa (afluent al Siretului) şi Dunărea. Potrivit hidrologilor,  fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 29.05.2022 ora 22:00 – 30.05.2022 ora 10:00 pe unele râuri din judeţele: Vâlcea, Sibiu, Gorj şi Hunedoara.

Hidrologii avertizează că, în funcție de evoluția situației hidrometeorologice, există posibilitatea ca, în intervalul aflat sub incidența avertizare cod portocaliu, să se emită și mesaje de Avertizări Hidrologice pentru Fenomene Imediate cod roșu, cu probabilitate mai mare pentru unii afluenți ai Oltului din județele Vâlcea și Sibiu, respectiv pentru unii afluenți ai Jiului din județele Gorj şi Hunedoara.

„Din păcate pericolul nu a trecut, deoarece vârful episodului de vreme rea pe care îl traversează România va avea loc abia în această seară. Vreau să luăm foarte în serios aceste prognoze, precum și posibilitatea emiterii unor avertizări hidrologice cod roșu, în anumite zone, în această noapte. Formațiile de intervenție ale #ANAR trebuie să fie în alertă și specialiștii noștri să informeze permanent ISU și autoritățile locale cu privire la evoluția fenomenelor”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Începând de ieri dimineață, structurile teritoriale ale Administrației Naționale Apele Române monitorizează permanent cursurile de apă, au activat formațiile de intervenție, au fost pregătite materialele și echipamentele din stocurile de apărare și au fost efectuate manevre de pregolire, în vederea asigurării volumului de atenuare, la mai multe acumulări din zonele afectate. Până în prezent, nu au fost înregistrate depășiri ale cotelor de apărare pe niciunul dintre cursurile de apă monitorizate, arată sursa citată.