Mirela Vaida, despre momentele tensionate din cuplu. ”Eu când mă enervez sunt ca o șampanie, sare dopul și dau pe afară”
Mirela Vaida, în vârstă de 43 de ani, a vorbit despre mariajul său, dar și despre momentele tensionate care mai apar în relația de cuplu.
Mirela Vaida este căsătorită de foarte mulți ani cu Alexandru, împreună cu care are trei copii: Carla, Vladimir și Tudor. Partenerul de viață al vedetei de televiziune este foarte discret și stă departe de lumina reflectoarelor.
Mirela Vaida, despre momentele tensionate din cuplu. ”Am ajuns să mă cert singură, că el a înțeles șpilul, la nervi mă lasă în pace”
”Suntem de 21 de ani împreună, și avem 17 ani de la nuntă. (…) Da (n.r. se mai ceartă cu soțul), dar am ajuns să mă cert singură, că el a înțeles șpilul, la nervi mă lasă în pace, pentru că eu când mă enervez sunt ca o șampanie, sare dopul și dau pe afară, și după aia mă calmez și vorbim. El este ardelean mai cumpătat, că d-aia am și făcut echipă bună și a înțeles cum trebuie să mă ia”, a declarat Mirela Vaida.
Despre secretul mariajului său, vedeta a spus:
”Încrederea și echilibrul, comunicarea, pentru că eu nu iau decizii fără el, el este implicat în tot ceea ce fac eu, și în viața mea artistică, suntem tot timpul împreună, trebuie să știi să-l asculți și pe celălalt și să ții cont de nevoile și de dorințele lui”.
Mirela Vaida a explicat și unde lucrează soțul ei, dar și cum își împart treburile legate de casă și copii:
”Lucrează la o companie care produce tot felul de materiale la nivel european, e foarte mult plecat, dar lucrurile sunt așa, el se ocupă de shopping, de haine, de ale casei, și pleacă tot timpul cu ei în mall-uri și pe unde mai au treabă.
Eu răspund cu casa, cu mâncarea, cu organizarea, și când avem timp liber mergem împreună. Gătesc foarte mult, când mergem la restaurant copiii nu comandă ce gătesc eu acasă, pentru că niciodată mâncarea nu poate să fie mai bună ca a mamei”.