Mița Biciclista stinge lumina și face apel către celelalte clădiri emblematice din Capitală: „Împreună, nu mai e simbolic”
„La Mița Biciclista” a decis să renunțe, pe perioada crizei energetice, la iluminatul arhitectural al fațadei, a transmis fondatorul ARCEN, Edmond Niculușcă. Administratorii imobilului spun că au în plan să reducă cu 15-20% consumul de energie electrică și au transmis că vor face public rezultatul demersului.
Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din centrul Bucureștiului, „La Mița Biciclista”, anunță într-o postare pe Facebook, că oprește iluminatul arhitectural al fațadei, în demersul său de a oferi un exemplu de reducere a consumului de energie, pe durata stării de alertă energetică.
Edmond Niculușcă spune că intervalul critic pentru sistemul energetic al României este seara între orele 20:00 și 23:00, exact atunci când o fațadă luminată e cea mai vizibilă. Directorul ARCEN a subliniat că gestul singur nu rezolvă situația sistemului energetic, dar că, urmat de al altor instituții, ar putea avea un impact semnificativ.
„România e în stare de alertă energetică. Seceta extremă din Europa a coborât debitul Dunării, iar hidrocentralele merg la capacitate redusă obligând România să-și reducă producția de energie electrică. Intervalul critic pentru sistem e seara, între 20:00 și 23:00, exact orele în care o fațadă luminată e cea mai vizibilă. Nu ne facem iluzii: o fațadă stinsă nu salvează sistemul energetic al României. Sunt câțiva kilowați”.
Ce măsuri iau administratorii clădirii
Pe lângă oprirea iluminatului arhitectural, Edmond Niculușcă a precizat că sistemul de climatizare va fi închis după ora 20:00, producția din laborator va fi comasată într-o singură pornire a cupotarelor, echipamentele vor fi scoase complet de sub tensiune peste noapte în loc să fie lăsate în standby, iar vitrinele goale vor fi oprite.
„De aceea am stins și ce nu se vede. Din această săptămână:
— climatizare la 23-24°C și închiderea AC-urilor după ora 20.00;
— niciun spațiu răcit fără public;
— producția din laborator comasată într-o singură pornire a cuptoarelor, dimineața;
— echipamentele scoase complet de sub tensiune peste noapte, nu lăsate în standby;
— vitrinele goale oprite, stocul consolidat seara”.
Apel către hoteluri, instituții și clădiri de patrimoniu
Directorul ARCEN mai spune că o singură fațadă stinsă nu poate influența semnificativ sistemul energetic, însă consideră că un efort comun al clădirilor iluminate arhitectural din Capitală ar putea avea un impact real.
„Nu vă cerem nimic dumneavoastră. Cerem clădirilor care ne seamănă, monumente, hoteluri, instituții, sedii cu fațade iluminate din centrul Bucureștiului, să stingă și ele iluminatul între orele 20:00 și 23:00 pe toată durata lunii august”.