Miting pentru susținerea Israelului, în Parcul Izvor din București

Publicat: 12 10. 2023, 11:23
Actualizat: 12 10. 2023, 11:24
Sursa foto: profimedia

Ambasada Israelului la București organizează joi, de la ora 14.00, un miting pentru susținerea Israelului, după atacurile Hamas.

„Vă rugăm să ne fiți alături la mitingul „Solidari cu Statul Israel” pentru a susține poporul israelian în lupta împotriva terorismului. Israelul va învinge!”, a transmis Ambasada Israelului la București.

Mitingul are loc de la ora 14.00, în Parcul Izvor din București, la intrarea dinspre Bulevardul Națiunile Unite (rondul bicicliștilor).

A șasea zi de conflict în Israel

Joi este a șasea zi de confruntări militare între Gaza și Israel. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că ţara sa a „trecut la ofensivă”, avertizând că „orice membru al Hamas este un om mort”. La rândul lui, preşedintele american, Joe Biden, a declarat că atacul de sâmbătă a fost „răul pur” şi o „campanie de cruzime pură împotriva poporului evreu”. „Tăcerea înseamnă complicitate”, a spus Biden.