Nelu Tătaru: Încercați doar să numărați până la 331. În spatele fiecărui ”număr” este un om care a pierdut lupta cu moartea

Publicat: 07 10. 2021, 06:58

Fostul ministru al Sănătății și actualul consilier onorific al premierului demis Florin Cîțu, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri seară, că oamenii pot să aleagă să nu treacă prin tragedii, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate 331 de decese cauzate de coronavirus.

”Astăzi, 331 de suflete au plecat de lângă familiile lor. NU au plecat la serviciu, la şcoală, în vacanţă, la masă cu prietenii sau într-o vizită la părinţi, bunici sau copii… Au plecat şi nu se mai întorc! Gândiţi-vă că în spatele fiecărui „număr” este un om care a pierdut lupta cu moartea”, a scris, miercuri seară, Nelu Tătaru pe Facebook.

”Încercaţi doar să număraţi până la 331…”, subliniază fostul ministru al Sănătății.

”Virusul nu face diferenţe între oameni, dar oamenii pot alege să evite să treacă prin astfel de tragedii. Realitatea este aşa cum o vedeti în fotografie. Şi este doar un unghi…nu imaginea critică a situaţiei în ansamblu. Încotro alegem să ne îndreptăm”, a mai scris Nelu Tătaru.