Nicușor Dan, după ședința CSAT: „Acest război are consecințe asupra economiei noastre și asupra românilor care trăiesc în Orientul Mijlociu”

Publicat: 11 03. 2026, 15:42

Președintele Nicușor Dan a convocat astăzi CSAT pentru a analiza riscurile provocate de conflictul din Orientul Mijlociu. Principalele teme de discuție au vizat impactul economic al războiului, în special scumpirea petrolului, dar și siguranța cetățenilor români aflați în zona de conflict.

Șeful statului a anunțat că, până în prezent, aproximativ 5.700 de români s-au întors deja în țară, iar peste jumătate dintre aceștia au primit sprijin direct din partea MAE.

„Am convocat astăzi ședința CSAT pentru analiza evoluției situației din Orientul Mijlociu și impactul economic al războiului, în special creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale. Una dintre preocupările noastre importante este situația românilor din zonă. Până la acest moment, au revenit în țară aproximativ 5.700 de oameni, dintre care 3.700 au fost ajutați într-un fel sau altul de autorități, prin munca oamenilor din MAE, pe care o salut. România, împreună cu statele europene, încearcă, prin mijloace diplomatice și politice, să oprească acest război, care are consecințe asupra economiei noastre și asupra românilor care trăiesc în Orientul Mijlociu,” a transmis Nicușor Dan pe Facebook

Președintele a precizat că un punct esențial al ședinței a fost decizia de a aduce forțe militare americane suplimentare pe teritoriul României.

„Am discutat astăzi și despre dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România – avioane de realimentare, echipamente de monitorizare și de comunicații prin satelit, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu. Toate aceste echipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis! Pentru ca aceste echipamente și forțe militare să ajungă în România, este nevoie de aprobarea Legislativului.”

Nicușor Dan a menționat că a trimis deja o scrisoare oficială către Legislativ și așteaptă un vot favorabil pentru a pune în aplicare acordul de parteneriat cu SUA.

„În acest sens, am trimis o scrisoare Parlamentului și, în măsura în care va exista un vot favorabil, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România și SUA. Așadar, vorbim de o colaborare similară cu cea pe care multe alte state NATO o au deja cu SUA în aceste zile.”

La finalul mesajului său, președintele Nicușor Dan a transmis un semnal de calm către populație.

„România rămâne o țară sigură și nu există motive de îngrijorare. Mai mult decât atât, aceste echipamente sporesc securitatea României, care astfel devine și mai bine apărată.”