O vulpe și-a făcut apariția prin Complexul Studențesc din Timișoara, în zona unui fast-food. Momentul a fost filmat și postat pe rețelele sociale

Publicat: 20 03. 2026, 21:33
Actualizat: 20 03. 2026, 21:36
FOTO - Captură video: Opinia Timișoarei

O vulpe a fost filmată în Timișoara, lângă un cunoscut fast-food din Complexul Studențesc, iar imaginile au fost postate pe rețelele sociale. Este posibil ca animalul să fi venit cel mai probabil în căutare de mâncare, din zona în care se afla vechiul stadion „Dan Păltinișanu”, acum aflat în reconstrucție.

Persoana care a surprins momentul a precizat, pentru opiniatimisoarei.ro, că vulpița a mai fost zărită de altcineva făcând traseul zilele trecute, dar în sems invers, dinspre Complex către stadion. Bărbatul se teme ca nu cumva sălbăticiunea să fie turbată și mai ales să atace pe cineva, la un moment dat, dacă se sperie.

De altfel, nu este pentru prima dată când sunt surprinse vulpi în zone circulate, în cartiere din Timișoara, una fiind văzută chiar în Piața Operei sau prin localitățile din jurul orașului.

Chiar în urmă cu câțiva ani, o vulpe devenise celebră după ce a fost surprinsă în mai multe rânduri în tribunele arenei „Dan Păltinișanu”, când stătea la soare și privea partidele printre reprize de somn.

La un moment dat, chiar a fost singurul spectator al unei meci de fotbal între Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița, mai scrie sursa citată. Este posibil să fi fost aceeași vulpita devenită celebra în pandemie pe stadionul „Dan Păltinișanu”, care a fost surprinsă în tribune la un meci cu Petrolul, în anul 2020.

Autorul mai recomandă:

O femeie din Iași a fost mușcată de un șacal care avea RABIE. Aceasta a fost transportată la spital

A crescut numărul bucureștenilor mușcați de vulpi. Medicul Adrian Marinescu: Rabia este sută la sută mortală

VULPEA ar fi fost un animal de companie acum 1.500 ani, în Argentina

Cu vulpea în autocar. Ce a pățit un grup de turiști după o vizită la Castelul PELEȘ

Ce animal SĂLBATIC și-a făcut apariția, vineri, pe o plajă din Eforie Sud