Operațiunea digitală „Susțin Ilie Bolojan” merge la turație maximă. Grupuri cu zeci de mii de membri și-au schimbat numele. După susținerea pentru Orban, Nicuşor Dan sau lupta pentru “Europa liberă”, acum susţin Ilie Bolojan și atacă în toate direcțiile. Inclusiv premierul desemnat Veștea se plângea de atacurile boților
Gândul a descoperit noi detalii despre operațiunea digitală „Susțin Ilie Bolojan”. După ce au susținut Ludovic Orban, Nicuşor Dan sau au luptat pentru “Europa liberă”, zeci de mii de membri susţin acum Ilie Bolojan. Chiar și fostul premier desemnat Adrian Veștea se plângea că a fost atacat tocmai de boții PNL și, astăzi, liderul liberal de la Cluj Alin Tișe ironiza „boții lui Bolojan”.
Avantajul unor susţinători cunoscuţi cu denumirea de „boţi” este că aceştia pot întoarce armele imediat ce comandantul politic decide să schimbe cauza şi să susţină una nouă, fără întrebări.
Gândul a semnalat fenomenul cu ceva timp în urmă, însă acesta nu a dispărut, dimpotrivă. Metodele sunt cam aceleaşi, numai că se schimbă denumirile grupurilor de susţinere.
Cum acţionează susţinătorii virtuali inexistenţi
Postările premierului Bolojan adună un număr mare de reacții și comentarii într-un timp scurt. Deși pare o susținere organizată, de fapt, o armată de boți umflă artificial cifrele. Comentariile sunt adesea scurte, repetitive și lipsite de conținut real, iar o parte dintre profiluri ridică semne de întrebare deoarece listele de prieteni sunt reduse, fotografiile de profil lipsesc sau sunt create recent, iar istoricul de activitate pe platformă este inexistent.
În cele mai multe cazuri, comentariile apar într-un ritm neobișnuit de rapid, la diferențe de doar câteva secunde. Mai mult, boții revin constant la postări diferite și folosesc aceleași expresii prestabilite. Mai mult decât atât, conturile își dau like unele altora, își răspund și se validează reciproc pentru a amplifica artificial vizibilitatea postărilor.
Lideri PNL îl acuză pe Bolojan că-şi cumpără admiraţia de pe facebook
Chiar şi Adrian Veştea, premierul desemnat al cărui guvern a picat la votul în plen, a avertizat asupra dezinformărilor din jurul formării guvernului.
Fostul premier desemnat de Nicușor Dan a susținut că „fermele de boți s-au activat masiv” şi au încercat să „distorsioneze realitatea”.
De asemenea, mai mulţi lideri din PNL îl acuză pe Ilie Bolojan că foloseşte metode neortodoxe ca să pară că are o anvergură mai mare decât în realitate.
Printre aceştia este şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj-Alin Tişe, care semnalează într-o postare recentă prezenţa acestora şi pe pagina sa de facebook:
„(…)am observat că sunt mulți, foarte mulți boți, cam aceiași la fiecare postare, iar de atâta iubire unii au început să posteze acelaşi text, doar că în altă limbă(!)
S-au emoționat și s-au pierdut în traducere. Nu știam că boții sunt capabili de asemenea sentimente.
Atunci am înțeles că iubirea lor pentru mine este transfrontalieră. Sunt atât de iubit, încât cineva chiar investește bani ca să-mi demonstreze asta.”
La una dintre postările şefului CJ Cluj se remarcă un cont cu o poză realizată cu AI, „Deni Louise” care spune că are 1 k de prieteni.
Numai că, atunci când te duci să-i vezi şi care sunt nu găseşti pe nimeni, sau nu sunt de afişat.
Dar „Deni Louise” este supărat pe Tişe pentru că a blocat comentariile la postările sale.
Paginile de susţinere, schimbate odată cu candidaţii
Un grup care s-a numit iniţial „Nicuşor Dan, preşedintele României”, creat pe 9 mai 2025, s-a transformat un an mai târziu în Grupul „Alături de Ilie Bolojan”.
Operaţiunea digitală pusă în slujba premierului demis Ilie Bolojan continuă să producă efecte, iar grupurile de susţinere cu zeci de mii membri şi-au schimbat numele de-a lungul timpului.
Susţinătorii lui Bolojan au fost de partea lui Ludovic Orban, a lui Nicuşor Dan, sau au luptat pentru „Europa liberă”, înainte să se transforme în „Susţin Ilie Bolojan”.
USR la PNL, în istoricul grupurilor de susţinere
De pe aceste pagini ale grupurilor de susţinere aflăm şi cum USR a apărut în PNL.
Adică, odată cu Ilie Bolojan, aşa cum susţin tot mai multe voci, încă din 3 octombrie 2020.
Atunci a luat fiinţă Grupul „Simpatizanţii USR-PLUS”. A funcţionat un an, iar în 2026 a fost reactivat sub denumirea de „USR şi Ilie Bolojan, Salvarea României!”
La vremea respectivă, USR şi PLUS aveau ca preşedinţi pe Dan Barna şi Dacian Cioloş. Potrivit presei vremii, USR și PLUS au decis să demareze negocierile pentru fuziune.
Pe 15 august, în urma congresului de fuziune dintre USR și PLUS, cele două partide au decis să fuzioneze în mod oficial, prin absorbția PLUS în USR.
La 16 aprilie 2021 Curtea de Apel București a aprobat fuziunea, iar după congresul de la începutul lunii octombrie un congres, Cioloş a fost ales unic preşedinte al partidului.
Grupuri inactive cu anii până la o nouă cauză de susţinut
Acesta este şi cazul paginii „România fără PSD!”. Înfiinţată în 2020, aceasta a fost reactivată în 2026 cu altă denumire: „Susţinem cel mai bun premier al României-Ilie Bolojan!”
Postările de pe această pagină de susţinere sunt de apreciere şi de reliefare a calităţilor existente sau nu ale lui Ilie Bolojan.
Chiar şi cei de la USR găsesc un „cămin bun” în grupul de promovare al lui Bolojan.