Copacii în ghiveci de 2.600 de euro bucata din Oradea s-au uscat la nici 6 luni de la plasarea lor prin oraș. Glastrele uriașe au ajuns scrumiere și depozite de pet-uri. Primăria nu știe cum să ascundă dezastrul

Publicat: 10 10. 2026, 21:10
Actualizat: 10 10. 2026, 21:22

Au trecut aproape șase luni de când reprezentanții Primăriei Oradea anunțau triumfător, chiar de Ziua Pământului, pe 22 aprilie, că orașul condus de liberalul Florin Birta, succesorul lui Ilie Bolojan în fotoliul de primar, este primul din România în care locuitorii se pot bucura de priveliștea unei „păduri urbane mobile”. Concret, este vorba de copaci plantați în ghivece uriașe, pe roți, cumpărate din fonduri europene, la prețul de peste 2.600 de euro bucata. După mai puțin de jumătate de an, rezultatul marii investiții cu care se lăuda municipalitatea se rezumă la o imagine deja consacrată în cazul prea multor spații verzi din țară: flacoane de bere, pachete de țigări, chiștoace și alte gunoaie aruncate în cutiile de mari dimensiuni pe roți, pe care, probabil, trecătorii le-au „confundat” cu niște pubele. De asemenea, pentru a masca dezastrul, autoritățile au tras mai multe jardiniere „pe dreapta”, într-un colț al unei piețe din centrul orașului, scrie ebihoreanul.ro.

 Loading ...

Ghivecele cumpărate din fonduri europene, la prețul de 2.600 de euro bucata, noile pubele din centrul municipiului Oradea

Pe 22 aprilie 2026, data la care este celebrată Ziua Planetei Pământ în întreaga lume, reprezentanții Primăriei Oradea anunțau, cu surle și trâmbițe, că orașul de pe Criș este primul din România în care locuitorii pot admira „pădurea urbană mobilă”. Aproape șase luni mai târziu, marele proiect a ajuns unul dintre cele mai mari dezastre din istoria achizițiilor publice.

„Obiectivul general al investiției îl reprezintă crearea unei „păduri urbane mobile”, prin instalarea a 270 de jardiniere echipate cu material dendro-floricol și a 50 de bănci interconectate, configurate astfel încât să genereze spații de relaxare accesibile și flexibile în diferite zone ale orașului”, transmiteau reprezentanții Primăriei la finalul lunii aprilie.

Primarul muncipiului Oradea, Florin Birta, și premierul demis Ilie Bolojan

La acea vreme, proiectul avea în plan cumpărarea mai multor astfel de jardiniere, cu un cost total care se apropia de 3,6 milioane de lei. Practic, un ghiveci cu copac costă peste 13.000 de lei, adică peste 2.600 de euro. 

Jardinierele sunt rezistente în timp datorită materialelor din care sunt confecționate, iar fiecare ghiveci uriaș poate să susțină o greutate de până la 1,2 tone. Acesta au fost cumpărate printr-un proiect transfrontalier amplu, a cărui valoare totală ajunge la 2,4 milioane de euro, bani din fonduri europene.

Investiția nu și-a atins scopul inițial, însă, într-un fel sau altul, contribuie la procesul de salubrizare a orașului. Orașul de pe Criș este singurul din România în care localnicii își aruncă micile gunoaie în „pubele” care costă cât un lingou de aur de 20 de grame.