Patrick André de Hillerin a descoperit cum ar fi putut Bolojan să producă 12,8 miliarde de euro în 134 de zile. „Hai, nea Ilie! Arată-ne că-ți pasă!”
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a analizat, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, programul de lucru al premierului Ilie Bolojan, despre care concluzionează că „poate ajunge la minim 16 ore de salahoreală.” Jurnalistul face trimitere în mesajul postat și la interceptările din cazul Bogos care au ajuns și în biroul lui Ilie Bolojan din Modrogan. Principalul suspect ar fi stat 4 ore în biroul premierului, așa cum Gândul a relatat în articolul publicat marți. (Materialul integral AICI)
” «Reformele» pe care și le-a dorit și a reușit să le implementeze au pus economia pe burtă”
Jurnalistul a explicat că, de când este premier, Ilie Bolojan a dovedit că „nu are viziune, este incapabil de strategii economice, este obtuz, egolatru, interesat să se facă totul doar cum vrea el.”
„O zi prelungită de lucru a premierului Bolojan, care doar doarme foarte puțin în vila lui Roman/Băsescu din Gogol, în rest e la guvern, poate ajunge la minim 16 ore de salahoreală. Dacă împarți aceste 16 ore în fragmente de câte 15 minute, obții 64 de astfel de fragmente, care pe piața neagră a traficului de influență valorează 1,5 milioane de euro fiecare (așa cum reiese din interceptările din cazul Bogos). Astfel, dacă premierul și-ar umple ziua cu astfel de activități lucrative, ar putea strânge aproximativ 96.000.000 de euro. Într-o singură zi de lucru!
Într-o săptămână de lucru de 5 zile (îl lăsăm și pe el să se odihnească în week-end), premierul ar obține din întâlniri de câte 15 minute 480.000.000 de euro. Într-o lună ar fi 1,92 de miliarde. Între 25 iunie, ziua în care guvernul Bolojan a depus jurământul, și 6 noiembrie sunt 134 de zile lucrătoare. Dacă Ilie Bolojan ar fi fost om serios și, în această perioadă, nu ar fi făcut decât să aibă întâlniri de câte 15 minute a câte 1,5 milioane de euro cu diverși petenți, astăzi am fi avut în plus, la buget, 12,864 de miliarde de euro.
Bolojan ar fi putut fi util: în 134 de zile ar fi putut produce 12,854 miliarde de euro
De când este premier, Ilie Bolojan a dovedit, deja, că tot ceea ce am scris în ultimii aproape 5 ani despre el se adeverește: nu are viziune, este incapabil de strategii economice, este obtuz, egolatru, interesat să se facă totul doar cum vrea el. „Reformele” pe care și le-a dorit și a reușit să le implementeze au pus economia pe burtă, iar ăsta este doar începutul. Iată, însă, că Bolojan ar fi putut fi util: în 134 de zile ar fi putut produce 12,854 de miliarde de euro.
Nu doar că nu mai era nevoie să se mărească TVA, să se blocheze investițiile, să fie concediați oameni din administrație, să fie și mai subfinanțată educația, să împrumutăm 16,8 miliarde de la UE pentru înarmare, dar, dacă luăm în calcul și cele 55 de zile lucrătoare care au mai rămas până la finalul anului, mai aveam puțin și duceam țara pe excedent.
Un lider adevărat trebuie să-și dea seama unde este cu adevărat util, unde se pricepe și care este poziția din care poate ajuta cu adevărat țara. Dacă iluzia traficului de influență (Bolojan nu face trafic de influență, dar unii pot fi păcăliți că ar putea să-i ajute) ar aduce țării 36 de miliarde de euro pe an, de ce mai simte Bolojan nevoia să mimeze competența și actul de guvernare? Să fie doar orgoliul? Hai, nea Ilie! Arată-ne că-ți pasă de țară și ia-le banii!”, a conchis jurnalistul.
Afaceristul reținut de DNA, Fănel Bogoș, ar fi fost adus în Palatul Victoria ca să discute cu Bolojan
Controversatul om de afaceri, Fănel Bogoș, reținut de DNA miercuri, ar fi fost adus în audiență la premierul Ilie Bolojan de către Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui și trezorierul partidului, cu pretextul de „a-l băga în partid”, spun surse politice.
Bogoș este acuzat oficial de procurorii DNA de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită și șantaj. Totuși, povestea Guvernului diferă față de cea din stenogramele procurorilor. În interceptări apar mai mulți lideri PNL, printre care și europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan.
Sursă foto: Colaj Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Jurnalistul Patrick André de Hillerin se alătură echipei GÂNDUL
- Minciuna über allem
- (Ep.1) “Rețeaua” formată din generali, rezerviști din Armată, SIE, SRI, lideri PNL și mai mulți oameni de afaceri susține că a ajuns și în biroul lui Ilie Bolojan din Modrogan. Principalul suspect ar fi stat 4 ore în biroul premierului. Intermediarii ar fi luat mită sute de mii de euro și un portbagaj de produse alimentare. Apare invocat și liberalul Rareș Bogdan. „S-a făcut joncțiunea personal direct cu BOLOJAN!”