Drama pensionarilor români care se tem că vor muri la iarnă în case, din cauza facturilor mari la energie: „Nu am decât un televizor, frigiderul și tubul de oxigen fără de care nu pot trăi”

Publicat: 16 09. 2022, 21:55
Actualizat: 16 09. 2022, 21:57
FOTO - ARHIVĂ: Mediafax Foto/Ana Poenariu

Tot mai mulţi clienţi ai companiilor de electricitate se plâng că – luna aceasta – au primit facturi mari, chiar duble față de cât plăteau înainte, dacă nu chiar și de patru ori mai mari.

Peste 730.000 de români au primit facturi duble la energie și de vină pentru acest lucru, susțin furnizorii, ar fi autorităţile pentru că au modificat pe repede înainte legislaţia în acest domeniu, iar acum trebuie schimbate softurile cu ajutorul cărora se calculează facturile.

În acest context, pensionarii – cea mai afectată categorie socială – se teamă că vor muri efectiv în case. Antena 3 a publicat două mesaje postate pe o rețea de socializare care arată situația dramatică prin care trec pensionarii din România, în această perioadă.

-„Am 74 de ani. Sunt pensionară singură, stau la bloc, în Slănic – Prahova, după cum știți, oraș neracordat la gaze. Mă încălzesc cu centrală pe curent electric. În iarna trecută, care a fost blândă, fără precipitații, am trăit în următoarele condiții: termostatul din dormitor a fost fixat la 18 grade. Am avut deschis numai caloriferul din dormitor. În bucătărie am avut 7,5 grade, iar în sufragerie 6. Pentru ultimele două luni de iarnă, am avut factură de 1.680 lei. Ar fi fost mai mare, noroc cu compensarea de 580 de lei. E drept, am o pensie nesimțită, de fost informatician, și anume: 2.272 lei”;

-„Nu am decât un televizor, frigiderul și tubul de oxigen fără de care nu pot trăi. Prin noua Ordonanță e redus plafonul până la care se acordă compensarea de la 300 kwh la 255 kwh. Am o soră care mai vine din când în când la mine. Încălzește pe aragaz o oală cu apă și mă curăță cu prosopul umezit. Vine frigul, a venit deja. Tare îmi e frică și că voi sta fără căldură. O temperatură scăzută îmi provoacă vasoconstricție în arterele pielii, mâinilor și picioarelor. Risc, cu alte cuvinte, să mor în casă”.

Vă recomandăm și: